Comuna Sadova se îmbracă în haine de sărbătoare, sâmbătă și duminică, 3 – 4 septembrie 2016, când va avea loc cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs interjudețean de interpretare a cântecului popular „Maria Surpat – Mina Pâslaru” și Ziua Comunei Sadova – ediția a IV-a.

Sâmbătă, 3 septembrie, începând cu orele 13:00, la Căminul Cultural „Zorile” Sadova va avea loc Festivalul-concurs interjudețean de interpretare a cântecului popular „Maria Surpat – Mina Pâslaru”.

Duminică, 4 septembrie, începând cu ora 14:00 va fi dat startul evenimentelor prilejuite cu ocazia Zilei Comunei Sadova. Vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, apoi va începe spectacolul folcloric „Din Ardeal în Bucovina” – susținut de Ansamblul folcloric „Dor transilvan” Cluj-Napoca, Ana Ilca Mureșan, Alexandru Pugna, Iulia Bucur, Florin Vaida, Ansamblul folcloric „Arcanul” Fundu Moldovei, Taraful „Doina Rarăului”, Călin Brăteanu și Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava. Un alt spectacolul artistic „Ca la noi, la Sadova” va fi susținut de Ansamblul de dansuri „Flori de Buicovina” Sadova, Grupul vocal-instrumental „Mina Pâslaru” Sadova, Grupul vocal-instrumental „Piatra Șoimului” Câmpulung Moldovenesc, Dana Dăncilă, Nicoleta Hafiuc, Laura Erhan, Mircea Coca, Emilia Rusu și Giorgiana Piticar.

Oragnizatorii evenimentelor sunt Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Primăria și Consiliul Local Sadova și Căminul Cultural „Zorile” Sadova.

Festival & Ziua Comunei Sadova

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.