Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) anunță demararea procedurilor de completare a Consorțiului pentru învățământ dual „Performanță în formarea profesională prin parteneriatul cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învățământ dual la USV – DUAL USV” și invită operatorii economici, care pot face dovada că au desfășurat, timp de minim 3 ani, activități în domeniul de pregătire a studenților, să se alăture acestuia. Consorțiul are drept obiectiv principal formarea profesională de calitate a studenților, pentru facilitarea inserției pe piața muncii a absolvenților învățământului universitar desfășurat în regim dual.
Pentru stabilirea condițiilor de colaborare, a drepturilor și obligațiilor în vederea formării profesionale a studenților, membrii consorțiului vor semna un act adițional de acceptare a contractului de parteneriat, al cărui format cadru poate fi vizualizat la: https://dual.usv.ro/cadrul-legal/ .
În cadrul consorțiului DUAL USV se derulează un proiect finanțat din fonduri nerambursabile PNRR, destinat înființării unui campus integrat pentru învățământ dual, pe un teren de 30 ha, pe care USV îl administrează în comuna Moara. Campusul va fi format, în principal, din două clădiri cu laboratoare și ateliere pentru formarea profesională a elevilor și studenților înscriși în învățământul dual în licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț, în domeniile mecanic, electric, electronică și automatizări, electromecanică.
Pentru învățământul superior în regim dual, USV are în vedere dezvoltarea și adaptarea următoarelor programe: Tehnologia construcţiilor de maşini, Inginerie mecanică, Calculatoare, Sisteme electrice, Automatică şi informatică aplicată.
Operatorii economici interesați să devină membri ai acestui consorțiu sunt invitați să transmită o scrisoare de interes, ca răspuns la anunțul de pe site-ul https://dual.usv.ro/, menționând unul sau mai multe domenii în care doresc să colaboreze; numărul de studenți pe care doresc să-i susțină în domeniile de interes; dovada că au desfășurat minimum 3 ani activități în domeniul de pregătire a studenților (dovedit prin cod CAEN și bilanț contabil).
Termenul limită de primire a scrisorilor de interes este 7 octombrie 2024.
Scrisorile de interes, semnate și scanate, vor fi transmise pe adresa: ionela.craciun@usm.ro.
Lasa un raspuns