Potrivit conducerii universității această ajustare a venit ca urmare a unei analize atente a contextului economico – financiar naţional şi european, avându-se în vedere rata inflaţiei, mai mare cu 32% faţă de anul 2008 când a avut loc ultima indexare a taxelor de studii la USV.
”Decizia Senatului USV s-a fundamentat şi pe analiza taxelor practicate de celelalte universităţi pentru programe similare, situate în aceeaşi categorie (A, B, C, D, E), astfel încât indexarea propusă se va încadra în media pe ţară, respectând o politică regională în ce priveşte cuantumul taxelor, fiind în același timp încă sub limita valorii alocaţiei bugetare. Prin acest demers administrativ, conducerea USV urmăreşte dezvoltarea şi creşterea calităţii programelor universitare, prin facilitarea accesului la resurse informaţionale şi materiale de calitate superioară”, a declarat Ștefan Purici.
În anul universitar 2012-2013, USV derulează 47 programe de studii de licenţă, peste 50% înscriindu-se în categoriile A şi B, ca urmare a ierarhizării din 2011. Conducerea USV estimează un grad de ocupare a locurilor bugetate şi cu taxă similar cu cel din anii anteriori, considerându-se că s-a definit o populaţie ţintă căreia i se adresează oferta educaţională suceveană. Potrivit rezultatelor sondajului realizat la începutul acestui an universitar de către Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) la nivelul studenților din anul I, aceştia au indicat ca reper pentru alegerea universităţii apropierea de domiciliu, dar şi calitatea cadrelor didactice.
”Politica taxelor de studii are finalitate pe termen scurt şi mediu – ca modalitate ce asigură dezvoltarea unor programe de calitate, dar şi pe termen lung – ca o modalitate de conştientizare a opiniei publice asupra nevoii de a se investi în educaţie, aceasta fiind o investiţie sigură pentru creşterea gradului de civilizaţie şi a calităţii vieţii unui popor”, se arată în comunicatul oferit de prof.univ.dr. Ştefan Purici, prorector pentru imaginea universităţii.
Lasa un raspuns