Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava invită publicul cinefil la proiecţia lungmetrajului „Bibliothèque Pascal” (2010), care aduce pe marele ecrane o temă foarte actuală, acută şi sensibilă: traficul de carne vie.

Cu o premieră la Berlin şi câteva proiecţii la TIFF, filmul a rămas multor români necunoscut, chiar dacă Oana Pellea, Andi Vasluianu, Răzvan Vasilescu şi alţii au roluri consistente în această poveste suprarealistă despre experienţele Monei, o româncă de origine maghiară care ajunge, printr-un complicat şir de evenimente, într-un bordel din Marea Britanie.

„Bibliothèque Pascal”,  în regia lui Szabolcs Hajdu, a fost propus de Ungaria la premiul Oscar 2011 la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”. Propunerea României la acest premiu a fost lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban.

Filmul a fost prezentat în cadrul secţiunii Forum a Festivalului de la Berlin şi a participat la câteva dintre cele mai importante festivaluri din lume, printre care Los Angeles, Melbourne şi Sarajevo, unde a primit Premiul Cineuropa şi Premiul CICAE.

Ceea ce ar fi putut fi în viziunea altui regizor drama socială a unei femei din Europa de Est vândută pentru prostituţie în secolul XXI devine un basm amar hrănit de realismul magic al lui Fellini şi de tradiţia vizuală a cinematografiei maghiare.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Marius Bodochi, Marius Manole, Mihai Constantin şi Florin Piersic Jr.

Biletele se pot cumpăra de la Observatorul Astronomic.

Tel: 0749 309 691; 0749 451 589

Preţul unui bilet este de 5 lei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.