Președintele Societății de Radiologie și Imagistică Medicală din România, prof. univ. Dr. Florin Bîrsășteanu, orginar din Timișoara, prezent la Suceava la Simpozionul regional multidisciplinar de tehnici endovasculare, organizat de medicul Mihai Crețeanu Jr., a apreciat modul în care arată Spitalul Județean Suceava, dar și modul în care este administrat. De asemenea profesorul Bîrsășteanu  a precizat că Mihai Crețeanu Jr. este unul dintre oamenii care „a sfințit locul”.

„Sunt plăcut surprins de Spitalul Județean Suceava. Aveți parte de un management și o implicare a autorităților locale extrem de consistente, acest lucru datorându-se echipei locale. Am văzut lucruri minunate aici. Ar trebui să fiți mândri de realizările acestor oameni. ‹‹Omul sfințește locul››, acesta este sentimentul pe care l-am simțit de când am ajuns la Suceava. Îl felicit pe Mihai Crețeanu Jr. pentru tot cee ce face, pentru că pune Spitalul Județean Suceava pe hartă”, a declarat președintele Societății de Radiologie și Imagistică Medicală din România, prof. univ. Dr. Florin Bîrsășteanu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.