Vineri, 22 februarie, la Instituția Prefectului -Județul Suceava s-au reunit membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice, în prezența prefectului Mirela Elena Adomnicăi și a subprefectului Silvia Boliacu.

După cum s-a convenit în ședința de la sfârșitul anului anterior, în cadrul întâlnirii de astăzi au continuat să se prezinte și să-și prezinte activitatea încă două dintre asociațiile de pensionari care formează comitetul: Liga pensionarilor Suceava – președinte Doina Stroe- și Asociația seniorilor bucovineni, reprezentată de prof. Mihai Gramaticu.
Problema comună abordată, din nou, și la această ședință a fost lipsa spațiilor de desfășurare a activității acestor organizații. De fapt, este o nevoie unanimă a persoanelor vârstnice: existența în Suceava a unui Club al pensionarilor multifuncțional, unde s-ar putea reuni vârstnicii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.