Vasile Mocanu, președintele organizației municipale a ALDE, a declarat că există primari din județ, din vechiul PDL, care vin și cer să candideze din nou pentru funcția de primar din partea ALDE. Cum este și normal, primarii au fost întrebați și care este motivul pentru care își doresc acest lucru.
„Păi ne-am săturat, domnule! Acolo nu mișcă unul. Cultul personalității de la comuniști este puțin pe lângă ce se întâmplă în PNL. Aici nu mișcă unul. Toți îi iau scamele președintelui”, au spus primarii.
Vasile Mocanu a declarat că e normal să-i primească pe acei primari PDL în ALDE pentru că unii dintre ei chiar sunt primari destoinici.
„Vin și ne spun că ei nu mai vor să-i ducă voturi și să trăiască ce au mai trăit când era Flutur la Consiliul Județean. Dacă nu-i primim noi, ei pleacă la PSD, dar tot nu se mai întorc veci la PNL”, a mai menționat Mocanu.
Totodată, Mocanu a afirmat că a avut un șoc când a participat la o ședință comună a celor două partide, care formează astăzi PNL-ul.
„Să vezi un fost prefect, înalt, mare, cum stătea cu capul în jos și spunea „domnul președinte, cum spuneți dumneavostră”, este de-a dreptul rușinos. Onofrei îi lua scama lui Flutur. Noi, liberalii, obișnuiți cu Băișanu, ne-am spus punctul de vedere. Cei din PDL, au rămas muți. Nu înțelegeau cum ne permitem noi să deschidem gura în fața lui Flutur”, a declarat Vasile Mocanu.
În ședințele de Consiliul Local, deputatul Balan dictează voturile pentru cei din PNL
La ședințele de Consiliul Local se uită la televizor, la ședința care este în direct. Le trimite sms-uri. Deputatul Balan le spune ce să voteze și ce nu, iar la capătul mesei, viceprimarul Harșovschi, execută. Multe sunt jocuri de putere sau de imagine, tocmai de asta, uneori, deciziile din Consiliul Local sunt împotriva interesului cetățeanului”, a subliniat consilierul local, Vasile Mocanu.
Lasa un raspuns