Spitalul Județean Suceava și Consiliul Județean Suceava au organizat conferința-dezbatere cu tema Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – Unitate medicală de referință în Regiunea Nord-Est, în cadrul proiectului „Spitalul comunității tale”.
Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a precizat că investițiile realizate în cadrul instituției reprezintă un răspuns absolut necesar în fașa provocărilor din medicina de astăzi, pentru a le putea asigura pacienților condiții și servici de îngrijire adecvate, la nivelul standardelor din Uniunea Europeană.
Acesta a menționat și că proiectul „Spitalul Județean Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – Spitalul comunității tale”, își propune să aducă spitalul mai aproape de oameni și să susțină astfel dezvoltarea unei comunități cât mai sănătoase.
„Spitalul Județean Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, unitate de referință în regiunea NORD-Est, ne încurajează să spunem cu tărie că spitalul nostru poate fi în cel mai scurt timp de referință națională”, a afirmat Vasile Rîmbu.
Acesta a amintit și începuturile sale în funcția de manager al unității medicale, în 2008, când spitalul era „aproape al nimănui”, fiind numit de anumite persoane „Alcatraz”, asemenea închisorii americane de maximă siguranță.
„Aș vrea ca Spitalul Județean să devină un spital de maximă siguranță, un spital care să ofere satisfacție pacienților și personalului. Vom continua prin dezvoltare, implicare și evoluție să ajungem acolo unde își dorește toată lumea, la standardele din Europa și din alte țări civilizate”, a transmis Vasile Rîmbu.
Lasa un raspuns