Miercuri, 30 ianuarie 2019 a fost aprobată în Consiliul Local Vatra Dornei,  hotărârea de înființare a ORGANIZAȚIEI DE MANAGEMENT A DESTINAȚIEI ”ȚARA DORNELOR”. Statutul organizației, structura de conducere, finanțarea și obiectivele au fost structurate respectând prerogativele Legii nr. 275 din 23 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Această asociație va fi dinamică din punct de vedere asociativ, toate unitățile administrativ teritoriale din arealul Țării Dornelor putând fi partenere în această asociere.

Organizaţiile de Management al Destinaţiilor (OMD) sunt de interes major pentru industria turismului din România, deoarece numai aşa va putea fi dezvoltată această industrie, consideră reprezentanţii organizaţiilor patronale din domeniu.

“Aceste OMD-uri care ar urma să pună în aplicare strategia de dezvoltare, să coordoneze activitatea în zona turismului sunt de un interes major pentru industria noastră. Trebuie să fim convinşi că asupra rolului OMD nimeni nu are nicio obiecţiune. Suntem conştienţi că asupra modului de organizare, a actorilor care vor participa, a modului cum se vor lua decizii la nivel local şi a modului de utilizare a fondurilor de promovare avem încă unele disensiuni, chiar în cadrul industriei noastre. Trebuie cu toţii să venim, fiecare cu aportul lui, fiecare să înţeleagă faptul că trebuie să găsim un consens pentru a putea să ne prezentăm cu el în faţa Ministerului Turismului, să putem să trecem la organizarea şi funcţionarea acestor OMD. Numai aşa vom putea să reuşim să dezvoltăm turismul şi la nivel local, deşi vor apărea în continuare probleme legate de persoanele care vor face parte din aceste organizaţii de management, care vor lua decizii, pentru că trebuie să fim conştienţi că nu vor apărea peste noapte persoane care să poată să conducă activitatea acestor organizaţii. Vom avea mult de lucru, pentru că s-a întârziat foarte mult cu punerea în aplicare a acestei bune idei de organizaţii de management, care în toată lumea funcţionează, mai puţin la noi, deşi unele din zonele mai abile au pregătit organizaţii de acest gen la nivel local, în Delta Dunării, în Bihor şi alte câteva zone, care aşteaptă să fie oficializate prin Hotărâri de Guvern”, a precizat Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.