Specificul gospodăriilor din comuna Vatra Moldoviței

Discutând despre acest subiect, poate e firesc să ne întrebăm dacă există o „arhitectură a obcinelor”? Probabil că nu, dacă prin acest termen înţelegem o categorie precisă de obiecte, care să poată fi descrise prin criterii fixe şi obiective de clarificare, bazată pe caracterizarea elementelor structurante şi de tipologie. Am văzut prin intermediul acestor scurte „traversări” cum fiecare fază culturală şi istorică tinde să redefinească nu numai peisajul cultural ci şi peisajul cultural şi modul de a face turism.

Specificul arhitecturii tradiţionale s-a conturat în timp, fiind dat de structura materială a construcţiilor, proporţii, volume, decor, ornamente, dispunerea elementelor de construcţie, forma acoperişului, elevaţie etc.

Casa specifică localității Vatra Moldovița aparţine domeniului arhitectural al lemnului din zona etnografică Câmpulung Moldovenesc, cu arhitectură tradiţională bazată pe lemn de brad sub forma cununilor orizontale de bârne, cu acoperiş de şindrilă/draniţă sau ţiglă, cu orientarea majoritară spre sud; tipologia faţadelor este următoarea: spre est, sud şi vest sunt faţade cu goluri mari ce corespund funcţiunilor majore ale locuinţei, iar spre nord majoritatea caselor au faţada oarbă sau cu goluri de dimensiuni reduse care corespund funcţiunilor secundare; în afară de orientarea faţă de punctele cardinale se constată intenţia de orientare a locuinţelor faţă de stradă sau faţă de un curs de apă.

Din păcate, în anumite tronsoane se manifestă o destructurare estetico-compoziţională datorată atât amestecului de materiale şi tehnici de construcţie, care alterează unitatea întregului, cât şi unei subreglementări normative privind autorizarea construcţiilor. Fără să cădem în desuetudine propunând cu orice chip controlul restrictiv al noilor construcţii, credem că unele tronsoane cu fronturi specifice unitare ar putea intra în atenţia edililor locali, conferindu-le statutul privilegiat — zonă cu arhitectură tradiţională — prin hotărâri ale Consiliului Local şi pentru care instrumente financiare adaptate (impozite diminuate, subvenţii sau credite nerambursabile, premii sau programe europene) ar putea determina o conservare funcţională a arhitecturii tradiţionale în coabitare cu facilităţile moderne de locuire.

Formele de organizare a gospodăriei şi raporturile dintre diversele componente ale acesteia ne evidenţiază o structură în care funcţia de locuire este egalată de alte anexe gospodăreşti: grajd, pod, standoală.

 

Structura organizatorică a unei gospodării tradiţionale la Vatra Moldoviţei presupune o curte de dimensiuni modeste. Gospodăria este bine conturată de casă, pe latura dinspre drum, uliţă, cale ferată, de un grajd înalt, prezent în cvasitotalitatea gospodăriilor, o construcţie cu funcţiuni complexe de păstrarea fânului şi a uneltelor agricole.

Această structură suferă modificări mai importante în cazul gospodăriilor din crângurile de dispersie, dispare deseori standola (anexa pentru unelte), iar grajdul este mai mare şi mai scund ca în cazul gospodăriilor din vale.

Organizarea interiorului constituie cea mai concludentă expresie a modului de viaţă şi a formelor de manifestare a concepţiilor despre lume. De la topografia interioară, extrem de simplificată numărând doar două piese — tindă şi cameră – ambele multifuncţionale şi până la detaliile de decorare a interiorului, realizat încă în unele gospodării cu mijloace proprii (război de ţesut) avem imaginea „universului rural moldoviţean”- pe care se grefează din ce în ce mai mult influenţele externe.

Pătrunderea rapidă a modernismului aduce o uşurare a traiului cotidian, fapt benefic, de netăgăduit. Turistul ar vrea însă să vadă în continuare case cu sistem de încălzire monumental, ţesături de lână şi mobilier de lemn, vase de ceramică autentică, uitând adesea că oamenii au peste tot năzuinţa de mai bine şi dorinţa de adoptare a noului. Din fericire, asemenea interioare tradiţionale se mai găsesc încă la Vatra Moldoviţei, dar nici o reglementare administrativă nu va putea păstra neschimbat lăicerul şi ştergarele din dreptul patului şi al laviţei. Acolo unde ele mai există încă, pot intra sub aceeaşi politică de păstrare, prin forme şi metode administrative locale, pentru a atenua influenţele urbane tot mai puternice şi mai ales pentru a elimina kitsch-ul.

Arta tradiţională de prelucrare a lemnului

Pădurea ocupă aproape trei sferturi din suprafaţa comunei. Într-un spaţiu dominat vizual, funcţional şi fizic de pădure, prelucrarea lemnului devine civilizaţie şi artă.

Astăzi, prelucrarea lemnului se mai păstrează doar în componenta sa industrială, gaterele locale producând cherestea pentru construcţie, în timp ce meşteşugul cioplirii lemnului s-a restrâns la producerea câtorva obiecte cerute de folosinţele casnice şi pastorale: linguri, putini, bâte.

Portul popular

Ocazia de a mai vedea portul popular specific Vetrei Moldoviţei în prezentul cotidian este extrem de rară, reducându-se doar la zilele de sărbătoare şi purtat mai ales de către bătrânii satului, deşi iniţiative lăudabile ale dascălilor fac ca îmbrăcămintea populară a zonei să fie păstrată şi redescoperită de copii. O recompunere a portului popular al femeilor ne relevă că acesta cuprinde opinci, ciorapi albi de lână cu colţişori, poale (cu partea de jos aleasă cu pui), catrinţă în culori sobre (negru, gri, dar cu margine roşie), bârneţ, cămaşă („cămeşoi”) din pânză ţesută în casă, ales cu pui în jurul gâtului („ciupag”), pe mâneci şi pe partea din faţă, în culorile roşu (rar albastru) şi negru, bundiţă cu bordură neagră sau de dihor, cojoc alb scurt, iarna, şi batic mare de lână, cu franjuri. Bărbaţii poartă iţari şi cămaşă de in, suman, căciulă de miel sau pălărie, cămaşă aleasă cu pui, chimir şi cojoc. Multe dintre piesele componente ale portului sunt comune unei arii mult mai mari decât comuna Vatra Moldoviţei.

 

Sărbătorile religioase şi etnofolclorice

Într-o lume rurală cu puternice ancorări în credinţa ortodoxă, nu e de mirare că multe dintre manifestările etnofolclorice sunt legate cu precădere de sărbătorile religioase. Astfel, între începutul anului calendaristic şi până la Paşte vom afla de obiceiul crucii de gheaţă a Bobotezei, pe 6 ianuarie, şi de hramul bisericii Mănăstirii Moldoviţa, Bunavestire, pe 25 martie, ocazii cu care credincioşilor li se adaugă turiştii dornici de cunoaşterea îndeaproape a unor evenimente din viaţa comunităţii atât ecleziastice, cât şi laice.

Paştele rămâne de departe cea mai impresionantă sărbătoare a creştinătăţii trăită cu deosebire în lăcaşurile monastice, dar care tocmai pentru măreţia sa spirituală a creat  practici şi obiceiuri culturale cu valoare multiplă. Încondeiatul („închistritul”) ouălor de Paşti reprezintă o emblemă culturală etnografică a întregii Bucovine, dar în mod special a câtorva aşezări din cuprinsul acestei regiuni, printre care se numără şi Vatra Moldoviţei. Meşteşugul încondeierii ouălor transmis din generaţie în generaţie face parte din tradiţiile cel mai bine conservate şi valorificate pentru imaginea turistică a regiunii, unele dintre păstrătoarele meşteşugului fiind adesea participante la expoziţii internaţionale.

În bogatul tezaur etnofolcloric al comunei se înscriu şi obiceiurile de iarnă, legate de sărbătoarea Crăciunului şi a Sf. Vasile, în care colindele ocupă un loc aparte, ca un extraordinar depozitar al experienţei creştine, sociale, economice şi istorice a satului bucovinean.

În acest sens se remarcă obiceiurile Huțănești din satele Ciumârna și Paltinu, unde am avut bucuria de a găsi oameni inimoși, dispuși să ne vorbească despre însemnătatea acestor obiceiuri care apropie oamenii de natură și divinitate.

Crăciunul în satul Paltinu

Discuția despre sărbătorile de iarnă, am început-o cu doamna profesoară Iasinovschi Elena-Crizantema, cadru didactic coordonator al școlilor din localitate, profesoară de franceză cu rezultate la nivelul școlilor cu pretenții din județ, care iubește atât locul în care s-a născut, cât și copiii satului, cărora le descoperă an de an obiceiurile specifice zonei, făcându-i să se îndrăgostească de frumusețea acestora. Am remarcat dorința doamnei profesoare de a ne informa cât mai corect, arătându-ne cum se sărbătorește azi Crăciunul în comunitatea huțulă din satul Paltinu, fără a se axa doar pe obiceiurile din trecut, admițând că acestea sunt „poluate” de modernitate.

De la dumneaei aflăm că majoritate a huțulilor din Paltinu sunt ortodocși; sărbătorile se țin pe stil nou, spre deosebire de alte sate huțule care nu au renunțat la calendarul pe stil vechi.

Legenda Crăciunului este preluată din tradiția românească, huțulii neavând o legendă care să facă referire la acest personaj, ei sărbătorind practic renașterea naturii în această perioadă a anului. „În istoria neamului omenesc, Crăciunul ocupă un loc aparte. Inima sărbătorilor închinate acestui sacru eveniment a fost Ierusalimul. Tradiţia biblică ne relatează despre naşterea Domnului care a avut loc în casa lui Crăciun. Acest om era un bătrân foarte pretenţios şi mai puţin bun care nu permitea ca în locuinţa sa să pătrundă cineva neînştiinţat. Împlinindu-se timpul profeţit, fecioara Maria şi dreptul Iosif au colindat tot oraşul pentru a găsi  loc de naştere, dar în cele din urmă au găsit loc la Crăciun. Nefiind acasă, femeia acestuia i-a primit şi i-a găzduit într-un grajd. Întorcându-se acasă şi văzându-și casa luminată de steaua care strălucea deasupra casei, Crăciun şi-a luat soţia la întrebări. Pentru că nu i-a cerut voie a luat şi i-a tăiat mâinile până la cot. Arătându-le Maicii Domnului, prin putere dumnezeiască mâinile s-au lipit înapoi şi astfel prima minune săvârşită de Iisus s-a înfăptuit. Drept pedeapsă, Crăciun a îmbătrânit pe loc şi a fost blestemat să umble din casă în casă, neavând linişte în seara naşterii Fiului lui Dumnezeu.”

Ca şi în majoritatea satelor şi oraşelor din ţară, creştinii din satul Paltinu se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă încă de pe 15 noiembrie când începe Postul Crăciunului (nu se mănâncă carne, lapte, brânză, ouă, produse lactate).

Bradul se împodobește (cu ghirlande, globuri strălucitoare și instalații electrice) în Ajunul Crăciunului sau înainte chiar cu câteva zile; în trecut acesta era împodobit doar cu covrigei, nuci și mere și ornat cu lână albă. Steaua pe care o punem în vârful bradului este simbolul stelei care s-a arătat în Betleem, vestind Nașterea Domnului Iisus Hristos si călăuzindu-i pe cei trei magi la ieslea săracă în care acesta se născuse.

În Ajunul Crăciunului se ţine post. Se pregăteşte masa, toate preparatele fiind de post: bob fiert, grâu fiert, sarmale, bureți (hribi) cu usturoi, prune afumate si fierte, șușenețe (mere tăiate felii si uscate, apoi fierte), preparate din pește. În trecut, pentru masa de ajun se pregăteau 12 feluri de bucate, toate de post. Aceste mâncăruri se consumă seara de către membrii familiei, după ce trece preotul cu icoana. Masa de Ajun se pregătește astfel: se acoperă cu cea mai frumoasă față de masă care o are gospodarul în casă. Sub fața de masă se așează otavă (care se păstrează pe masă până la Bobotează). Peste fața de masă se pune o ață roșie (de-a lungul si de-a latul feței de masă) în formă de cruce, iar la fiecare colț al mesei căciulii de usturoi. Otava de sub fața de masă se păstrează de gospodar tot anul ca leac pentru animale; atunci când unul dintre animale este bolnav se amestecă această otavă cu fânul pe care-l consumă pentru a se vindeca.

Preotul umblă cu icoana pentru a binecuvânta casele gospodarilor: fiind un sat risipit, de Crăciun colindă o parte din sat, iar cealaltă parte a satului o binecuvintează de Bobotează.

Tot în Ajun nu se împrumută nimic din casă și se recuperează toate lucrurile împrumutate (se spune că dacă împrumuți bani, vei duce lipsă de ei tot anul care urmează). Dacă în dimineața zilei de ajun îți intră un bărbat în casă, toate animalele vor naște parte bărbătească, iar dacă-ți intră o femeie sau fată, tot ce se va naște în acea gospodărie va fi de parte femeiască. Băieții și bărbații trebuie sa meargă primii cu colinda (se spune că bărbatul aduce noroc și bunăstare în casa omului).

Seara, după ce trece preotul cu icoana, începe colindatul: copiii și, mai târziu adulții, merg din casă în casă vestind prin colindele lor Nașterea Pruncului Iisus și urându-le gospodarilor sănătate, fericire și noroc. Gazdele oferă colindătorilor dulciuri și bani. A doua zi, se umblă la colindat cu steaua (o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată și cu crenguțe de brad pe care este lipită de obicei și o iconiță cu Maica Domnului și Pruncul).

A doua zi, credincioșii merg la biserică la slujba specială de Crăciun, la sfârșitul căreia  corul bisericesc colindă în limba română și ucraineană. Urmează colindele prezentate de copii, îndrumați de profesorul lor de religie, care colindă de asemenea în limba română și ucraineană, aceștia studiind la școală limba ucraineană ca limbă maternă. La școală, încă de la începutul lunii decembrie, în fiecare clasă copiii aduc câte un brăduț și, împreună cu învățătorul sau dirigintele clasei, îl decorează și se pregătesc pentru serbările de iarnă (cu colinde și urături tradiționale).

Un moment important înainte de Crăciun îl reprezintă tăierea porcului din care se fac preparate tradiţionale, cum ar fi: cârnaţii, chişca (din orez, din ficat şi din sânge), toba, răcituri, friptură de porc. Cârnații, toba, carnea și slănina se pun la afumat în afumători speciale. Mâncărurile preparate de Crăciun sunt, în general, preparate din carne de porc, în Paltinu obișnuindu-se să se pregătească de Crăciun sarmale cu mămăliguță din cartofi, fripturi tradiționale și lapte acru. Deși această cercetare face obiectul unui studiu științific, nu pot să nu recomand cu căldură iubitorilor de gastronomie bucătăria locală, având bucuria de a fi așezat la o masă tradițională unde gustările oferite, păreau a fi bucate din povești.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.