Miercuri, 17 aprilie 2019, de la ora 17:00, la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei, va avea loc vernisajul Expoziţiei de Pictură „Portal către amintiri…”, semnată de artistul dornean David Croitor.
Vernisajul va fi prezentat de criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, cea care s-a ocupat şi de publicarea albumului cu acelaşi nume, „Portal către amintiri”, care va fi lansat cu această ocazie.
„Pictez pentru că simt nevoia de a mă exprima. Mă exprim mai bine în culoare decât în cuvânt. Prin culoare strig, prin culoare mă bucur, prin culoare plâng, prin culoare visez. Pentru mine culoarea reprezintă un act de curaj, curajul de a spune public, fără inhibiţii, ceea ce simt. Prin culoare mă apropii de oameni ca să-i pot iubi şi tot prin culoare simt nevoia de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru darul Său.
Da, culoarea, pictura în general, este felul meu de a-I spune lui Dumnezeu, Te iubesc!
Merită. Pentru îmbrăţişarea Lui de Lumină…”, a transmis David Croitor.
Lasa un raspuns