Spitalul din Fălticeni a fost finanţat de către Ministerul Sănătății, cu 10 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţii. Astfel, potrivit primarului municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, lucrările la unitatea spitalicească ar putea fi finalizate în octombrie 2019, după care ar putea fi deschis.

„Banii ni i-au alocat din mai. Acum lucrăm la construirea scărilor de incendiu pe care preconizăm că le terminăm în octombrie. Acum lucrarea este realizată în proporție de 40%”, a declarat primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman.

În ceea ce privește dotarea cu echipamente medicale a unității spitalicești, primarul Coman a declarat că acum este lansată procedura de licitație pe SEAP, urmând ca ulterior Ministerul să aloce banii.

„Pentru dotarea spitalului cu echipamente medicale avem nevoie de aproximativ 25 de milioane de lei, TVA inclus, bani pe care o să-i solicităm de la Minister după finalizarea procedurii de licitație. Preconizăm că unitatea spitalicească va fi inaugurată în toamna acestui an”, a spus Coman.

Potrivit DSP Suceava, Spitalului Municipal Fălticeni, pe lângă cheltuielile de natura investițiilor pentru aparatură și echipamente medicale, finanțate cu 470.000 lei,  i-au fost alocate fonduri de 9.600.000 lei pentru investiții, din care suma de 1.010.000 lei a fost deja finanțată.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.