Prefectul Alexandru Moldovan a aprobat organizarea unor sesiuni suplimentare de examinare la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, în exclusivitate pentru categoria B, în zilele de  sâmbătă 10, 17 și 24 iunie a.c.

Pentru cele trei sesiuni suplimentare programate în luna iunie a anului curent, programul de examinare va fi 08.00 – 16.00, iar plecarea se va face din zona Gării Ițcani, instructorii auto fiind rugați a fi prezenți la locul de plecare cu cel puțin 30 minute înaintea orei la care este programat candidatul în vederea susținerii probei practice.

Similar celorlalte sesiuni suplimentare organizate până la această dată, programatoarele vor fi împărțite câte două pentru fiecare dintre examinatori, respectiv pentru orele 08.00 și 12.30., oferindu-se astfel candidaților care trebuie să se deplaseze din zonele mai îndepărtate ale județului posibilitatea de a se programa pentru examinare începând cu orele 12.30.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.