Via Transilvanica, drumul care unește românii, va trece și prin comuna Dorna Candrenilor. Primarul comunei Dănuț Candrea alături de șeful Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc, au stabilit varianta finală a acestui drum prin frumoasa comună din Bazinul Dornelor.
Primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, este de părere că cei care vor parcurge traseul ce va trece prin comuna pe care o conduce, vor descoperi lucruri fascinante legate de cultura locului, dar și de modul de viață al localnicilor.

„Prin acest traseu care trece prin comuna noastră vom pune în valoare frumusețea locului și obiectivele turistice”, a declarat primarul Dănuț Candrea.

Prin acest traseu turistic, recunoscut la nivel național, vor avea de câștigat atât zona turistică Vatra Dornei, dar şi mănăstirile din patrimoniul UNESCO precum Suceviţa, Moldoviţa  şi Mănăstirea Putna. De asemenea, vor fi puşi în valoare munţii de pe traseu: Suhard, Giumalău, Rarău și Obcinele Bucovinei.

Cei de la Tașuleasa Social care au inaugurat  anul trecut primii 140 de km din traseu, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, își doresc ca toate bogățiile culturale să fie valorificate de turiștii care vor trece prin comuna Dorna Candrenilor.

„Celor cărora le place să călătorească, au colindat deja potecile țării. Știm, însă, că nu există în România un circuit care să ne încurajeze să îl parcurgem altfel decât cu mașina. Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze un drum care va porni de la Drobeta-Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol – va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna, unde se odihnește Ștefan cel Mare”, au precizat cei de la Asociaţiei Tăşuleasa Social din Piatra Fântânele.

Acest proiect este realizat după modelul potecilor de pelerinaj din Spania și cele de anduranță din Statele Unite sau India. Traseul are aproximativ 1.000 de kilometri și străbate 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Cei care aleg să parcurgă acest traseu vor avea parte de obiective sportive, culturale și de relaxare, dar și peisaje care-ți taie răsuflarea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.