Vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, constată că evenimentul ”Noaptea Muzeelor” care a avut loc sîmbătă, 12 iunie, s-a bucurat de un interes extraordinar, numărul vizitatorilor fiind dublu față de 2019, anul anterior pandemiei. Muzeul Național al Bucovinei a inclus în programul Noaptea Muzeelor, cu acces gratuit în intervalul 18:00-24:00, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul de Istorie, Muzeul de Științele Naturii și Muzeul Satului Bucovinean, cu intrare liberă între orele 18:00-20:00.

Cetatea de Scaun care a înregistrat de patru ori mai mulți vizitatori comparativ cu 2019

Interesul cel mai mare a fost pentru Cetatea de Scaun care a înregistrat de patru ori mai mulți vizitatori comparativ cu 2019. Astfel, doar la Cetatea de Scaun au fost în acest an mai mulți vizitatori decât numărul total de vizitatori înregistrat în 2019 în toate cele patru muzee.

Și la Muzeul Satului Bucovinean a fost un număr record de vizitatori. În doar două ore, 18:00-20:00, au fost înregistrați 1398 vizitatori, de trei ori mai mulți față de 2019.

Numărul celor care au vizitat Muzeul de Istorie precum și Muzeul de Științele Naturii s-a menținut la nivelul anului 2019 cu 1951, respectiv 2024 vizitatori. Aici se cuvine de menționat faptul că numărul vizitatorilor nu a putut crește mai mult ca urmare a restricțiilor în vigoare.  Datele arată un număr de 12.607 vizitatori, astfel: Cetatea de Scaun – 7234 vizitatori, Muzeul Satului Bucovinean – 1398 vizitatori, Muzeul de Istorie, – 1951 vizitatori, Muzeul de Științele Naturii – 2024 vizitatori.

”Muzeul Național al Bucovinei s-a validat, încă o dată, ca și muzeu al comunității”

”Estimăm că majoritatea celor care ne-au călcat pragul sunt suceveni, veniți cu familia, cu prieteni. M-am bucurat să văd mulți tineri și copii. Astfel stând lucrurile putem tragem câteva  concluzii. Putem considera că avem de-a face cu un mesaj transmis de suceveni: s-a făcut un pas în normalitate.  Un episod al normalului către care tindem, iar masca purtată în spații închise ne spune că trebuie să rămânem în continuare prudenți. Suceava este un județ sigur de o bună bucată de timp, rata de infectare fiind cea mai mică din țară. Spitalul Județean și-a reluat activitatea non-Covid în majoritatea secțiilor, pe Aeroport numărul de pasageri este în creștere, fiind introduse periodic curse noi. 

Este clar că de aici încolo va trebui sa oferim publicului tot mai multe evenimente și să venim cu o ofertă consistentă în turism. Noi ne pregătim deja de mai mult timp în acest sens. Mesajul transmis a fost acela de a ne pregăti ca și cum nu ar fi pandemie, deci la nivelul lui 2019, urmând să prezentăm publicului atât cât ne vor permite restricțiile la momentele respective.

În logica aceasta au avut loc manifestări în cadrul Zilelor Ciprian Porumbescu, continuate cu programe zilnice în Suceava, și au început pregătirile pentru un program cu specific Festivalului Medieval care să se desfășoare în perioada 13-15 august. Cu toții avem de onorat „Serbarea de la Putna-150 de ani”, majoritatea proiectelor culturale fiind desfășurate sub egida acestui important eveniment. În ce privește Muzeul Național al Bucovinei, consider că acesta s-a validat, încă o dată, ca și muzeu al comunității”, a concluzionat Niculai Barbă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.