Duminică, 27 august, când este comemorat eroul-cărturar bucovinean Ion Grămadă, în semn de recunoștință, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a depus jerbe de flori la mormântul din Cimitirul Eroilor de la Suceava și la bustul de la Stroiești. Aici, o coroană de flori a fost depusă de primarul comunei Stroiești, Mihai Senic.
Născut pe 3 ianuarie 1886 la Zaharești într-o familie de țărani, părinții Constantin și Paraschiva, Ion Grămadă este primul dintre cei cinci copii. Își începe studiile în satul natal și le va continua la Suceava, Cernăuți și Viena, unde avea să-și ia doctoratul în istorie. Scriitor, istoric, publicist, va îmbrățișa pentru scurt timp și cariera militară.
A fost pasionat de istoria românilor și de literatură, preocupat de soarta Bucovinei și drepturile românilor, cu un patriotism dus până la jertfa supremă.
Încă de când era elev, scrierile sale au apărut în publicații de referință, el fiind și fondatorul Gazetei Deșteptarea, apărută la Cernăuți în anul 1907. Ion Grămadă s-a înrolat voluntar în Armata Română și a cerut să lupte în linia întâi, preluând comanda unui pluton de vânători de munte. A căzut eroic la 27 august 1917, la Cireșoaia, în timpul unei ofensive a trupelor române pentru recuperarea de teritorii cotropite. Avea 31 de ani.
Despre Ion Grămadă, încă nu îndeajuns de bine cunoscut, Nicolae Iorga spunea că între toţi tinerii din țara lui nu era unul să-l întreacă, iar Constantin Loghin scria că Bucovina a pierdut în Ion Grămadă nu numai un erou căzut pe câmpul de luptă, ci şi un scriitor gingaş, un profesor destoinic, un istoric temeinic, un naţionalist înfocat, un dibaci traducător, un orator iscusit şi pe cel mai mare gazetar şi prozator al ei. Prin tot ce a făcut în scurta sa viață, Ion Grămadă este un erou al Armatei Române, lăsându-ne repere demne de urmat care vor dăinui de-a pururi, precum neamul pe care l-a slujit și l-a slăvit.
: revista floare albastra = blue: acum trebuie sa procedam la a introduce manuale scolare in limba romana _ in basarabia:
: eu find liberal _ PNL_am simtit o izolare in comunicarea la nivel media in relatia cu presa de la chisinau_ adica acum _ inainte de alegerile de acolo:
: algoritmul de rezolvare a problemei este urmatorul__
: trebuie _ la nivel de parlament si de guvern__ sa fie redactata o lege a manualelor scolare si care sa prescrie forme de continut in limba romana___
: legea trebuie sa fie identica in basarabia si latura libera_ si sa poarte semnaturile celor doua parlamente si guverne _ de aici si de acolo___
: cu alte cuvinte_ at fi prima lege redactata in forma unificata _ de dupa atacul din prefata celui de al doilea rizbel mondial_ asupra bucovinei de nord si basarabiei:
: partea a doua a expunerii_ dupa miezul noptii___
: partea a doua a expunerii___ cum vom redacta_ referinte_ colocviul de linvistica ” eugen coseriu” _ suceava _ sub bagheta poetului mihai grigore__ gramatica academiei romane __ editia 2023- 2024____idem___
: microconferinta de presa___ vor fi inclusi in redactarea manualului scolar _ in forma unificata = limba romana – programatorii din industrial it ?___ da- – –
_ in acest sens am scris in lucrarea ” blue music system = viitorul stiintelor unificate si al celor spatiala”___” blue music system = legatura dintre limbajele naturals si cele artificiale!*:
: consideration ca a cost o expunerii stralucita ?_ da _ pentru ca ea va aduna la suceava intreaga elita a hard& softwareului mondiale si intreg spectrul lingvistii spatiala de la acest moment de pe Terra__
: in ce luna___septembrie 2023 si pans LA numarare voturi__presidential election u.s.a- romania din 2024!*:
: 8 h54’am_30 august 2023____mihai grigore – poet.editor.scientist
: partea a treia a expunerii_ dupa miezul noptii___asa sa ne ajute dumnezeu!*:
: transmisie_ hypercuantica_ corectie_
: {blue music system = viitorul stiintelor unificate si al supertehnologiilor spatiale ale mileniului iii} :