Niculai Barbă, vicepreședinte CJ Suceava, reprezintă vineri, 4 noiembrie, județul Suceava la Forumul cooperării descentralizate româno- franceze.
Forumul cooperării descentralizate româno-franceze reprezintă un eveniment organizat periodic, alternativ în România și Franța, prin care se pune în aplicare parteneriatul strategic dintre cele două țări.
Acest parteneriat este consfințit prin Declarația Parteneriatului strategic dintre România și Franța, adoptată în 2008, prin semnarea Foii de parcurs de către prim-miniștrii român și francez la 21 februarie 2013, actualizată la 10 iunie 2016 și 26 octombrie 2020. Obiectivul acestui Forum este încurajarea cooperării descentralizate între unitățile administrativ-teritoriale din România și din Franța în diverse domenii: cultural, educațional, științific, ecologic, economic, sportiv, turistic etc.
La ultimele ediții organizate în România (la Constanța, în 2013) și în Franța (Lyon, în 2019), un accent deosebit a fost pus pe cooperarea economică, în sensul identificării oportunităților de investiții și stabilirii de contacte directe între mediul de afaceri din cele două țări.
Locul de desfășurare a lucrărilor Forumului este municipiul Brașov, ca urmare a deciziei structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.
Participă 150 de invitați, din care un număr de 60 de invitați din străinătate.
La lucrările Forumului participă și reprezentanți ai administrației publice din Republica Moldova.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.