Vicepreședinte Consiliul Județean Suceava, Vasile Tofan, a anunțat că se scrie, din nou, istorie pentru județul Suceava.
Consiliul Județean Suceava salută prima Hotărâre de Guvern dată de Guvernul României pentru un tronson de autostradă din județul Suceava. Este vorba de Autostrada Nordului, Suceava – Gura Humorului – Vatra Dornei – Bistrița-Năsăud – Dej – Satu Mare.
Potrivit vicepreședintelui CJ, Vasile Tofan, în ședința de Guvern de joi, 4 aprilie, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, iar din acest moment Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere poate organiza licitația de proiectare și execuție a tronsonului de 10 km de autostradă, mai exact varianta ocolitoare Gura Humorului.
„CJ Suceava s-a implicat încă din 2020, când a încheiat un acord cu Ministerul Transporturilor, scurtând astfel timpul de așteptare pentru studiul de fezabilitate, iar azi putem vorbi de licitația de execuție.
Pentru informarea publică dorim să transmitem câteva elemente tehnice. Lungimea centurii ocolitoare este de 10 km în regim de autostradă, cu lățimea de 23,5 m, cu 2 benzi pe sens, cu bandă de staționare de urgență pe fiecare parte, cu o bandă de 3m separatoare de sensuri și cu 17 km de drumuri adiacente pentru noduri rutiere, bretele, benzi de accelerare și decelerare. Numai calea de rulare, partea carosabilă, are 2 x 17 m lățime, nodurile rutiere sunt la Păltinoasa și la Frasin. Avem 2 viaducte, cel mai lung viaduct este de 5 km și încă unul de 400 m. Traseul este pe malul stâng al râului Moldova, viaductul are 123 de deschideri, adică 246 de suporți, cu câte 6 coloane care se forează la minim 6 m adâncime. În total vor trebui 1500 de coloane forate și amplasate, vor fi necesare 984 de grinzi de beton cu lungimea de 40 m fiecare și în greutate de 60 de tone fiecare. Pentru terasamente este nevoie de 2,1 milioane metri cubi de agregate.
Vor fi 74 de separatoare de hidrocarburi, adică toată apa pluvială de pe carosabil se colectează în rigole și se separă apa pluvială de resturile de ulei sau combustibil de pe autostradă. 70% din traseu și cele două noduri rutiere vor fi iluminate pe timp de noapte. Tot traseul Autostrăzii va fi flancat de panouri fonoabsorbante, vor fi peste 20 km de rețea de astfel de panouri.
Pe traseul ales nu este necesară demolarea niciunei construcții. Vor fi mutați 3 stâlpi de înaltă tensiune și 25 de stâlpi de medie tensiune, se introduce rețeaua electrică subterană pe 500 m, se va proteja magistrala de gaz metan pe circa 2 km, se mută rețeaua de apă pe 250 m și rețeaua de canal pe 2000 m, se mută 3 puțuri de captare a apei potabile din zona Păltinoasa.
După cum se observă, este o lucrare de mare complexitate, dar care va rezolva blocarea traficului din zona Gura Humorului. CJ Suceava a solicitat în ultima ședință să se implice pentru celălalt tronson al Autostrăzii Nordului, de la Suceava la Păltinoasa, pentru a face legătura cu varianta ocolitoare.
Din discuțiile avute cu CNAIR, de celălalt traseu, de la Frasin spre Vatra Dornei, se va ocupa compania guvernamentală, care va continua proiectarea și celelalte proceduri de execuție. Încă o dată subliniem pasul important făcut astăzi. Mulțumim Guvernului României, Ministerului Transporturilor și CNAIR. Pentru noi, CJ Suceava, acest proiect reprezintă o mare reușită”, a explicat vicepreședintele CJ Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.