Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a afirmat joi că România este pregătită pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, dar că acesta este un proiect de ţară în jurul căruia trebuie să existe un consens naţional pentru a fi de succes.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezidat joi şedinţa săptămânală a Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene, reuniune la care participă responsabilii din ministere cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit MAE, subiectul principal a fost analiza procesului de pregătire a preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, „un proiect extrem de important pentru România în parcursul său european”.

Discuţiile au vizat progresele înregistrate pentru pregătirea acestui mandat, calendarul evenimentelor desfăşurate în marja Preşedinţiei României la Consiliul UE, dar şi forma finală a programului de lucru.

Discuţii constructive au fost purtate şi cu privire la provocările cărora România va trebui să le facă faţă în timpul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, adaugă comunicatul, potrivit agerpres.ro.

Ministrul Victor Negrescu a subliniat că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene este un proiect de ţară în jurul căruia trebuie să existe un consens naţional astfel încât acest moment, cu importanţă în plan european pentru ţara noastră, să fie unul de succes.

„România este pregătită pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar acest lucru este demonstrat de progresele înregistrate în procesul de pregătire a preluării mandatului, confirmate şi prin mesajele transmise public de către reprezentanţii instituţiilor europene care au vizitat recent ţara noastră. Suntem pregătiţi să facem faţă provocărilor existente, respectând tradiţia preşedinţiilor precedente şi evitând politizarea acestui mandat important pentru ţara noastră. De altfel am făcut apel la consens încă de la preluarea portofoliului de ministru, iar temele prioritare ale României pentru Preşedinţia Consiliului UE au fost susţinute în unanimitate în Parlament. Acest moment poate permite României să îşi consolideze atât profilul de stat membru al Uniunii Europene, cât şi acela de generator de soluţii în plan european”, a spus Negrescu, citat în comunicat.

Pe ordinea de zi a Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene s-a aflat şi tema exercitării de către România a Preşedinţiei Strategiei UE pentru regiunea Dunării, ţara noastră asumându-şi acest mandat în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019, ca urmare a deciziei statelor membre ale strategiei macroregionale.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Preşedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene şi prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial şi tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe. Preşedinţia trebuie să acţioneze ca un mediator imparţial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre, informează MAE.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.