Fostul premier al României, Victor Ponta face o analiză a situației în care se află PSD în acest moment. Astfel, potrivit liderului Pro România, faptul că Liviu Dragnea, precum și alți oameni din PSD, l-a atacat pe antreprenorul sucevean, Ștefan Mandachi, nu face nimic altceva decât să arate frică. Ponta precizând că: „Azi în România se guvernează într-un singur fel: cu minciună și hoție!”.

„După ce au anunțat că au început Autostrada Iași – Târgu Mureș s-au dus la Centura Bacăului (care nu e la regim de Autostradă și care se licitase și începuse înca din 2015) acum guvernanții noștri au dispărut de pe șantier!

Au fost ocupați să folosească milioanele de euro pe care le primesc de la Bugetul de Stat ca să răspândească pe internet o altă minciună: că suceveanul care a a făcut 1 metru de Autostradă este în poze cu Iohannis!”, a precizat Victor Ponta, președintele Pro România.

Victor Ponta subliniază că PSD-ul lui Dragnea nu a făcut decât să inaugureze 56 de km  de autostradă, începuți de PSD-ul lui Ponta, iar de atunci, nici că s-a mai inaugurat ceva, românii circulând pe drumurile existente. De altfel, liderul Pro România trece în revistă kilometrii de autostradă construiți și inaugurați din timpul în care se afla la cârma țării.

„S-a apucat și biata doamnă Dancilă să citească mesajele de Partid / l-a certat pe Ștefan Mandachi și a spus cș “Guvernele PSD” au făcut  de 500 km de autostrăzi! Doamna Viorica: Guvernele PSD care au făcut sunt: Guvernul Năstase – 97 km , Guvernul Victor Ponta ( securistul, trădătorul, masonul etc) – 338 și Guvernul Tudose ( alt trădător și securist) / dumneavoastră ați inaugurat în 2018 doar 56 de km demarați de Ponta și Șova / dacă vreți să citiți de pe foaie să nu gresiți va dau un link: https://adevarul.ro/…/fake-news-marca-psd-social…/index.html

În perioada 2012-2015 am construit mult prea puține autostrăzi și îmi reproșez acest lucru, am făcut multe greșeli, l-am avut împotrivă cu toate forțele sale pe Traian Băsescu, sprijinit de Kovesi dar și de prostia PNL! Sigur se putea face mai mult!

Dar, am finalizat și dat în exploatare A3 București – Ploiești, A2 București – Constanța și A1 Sibiu – Deva;

De asemenea, s-a licitat, contractat și în a fost dat în execuție (sau finalizat):
1. A1 Nădlac – Arad / 38 kilometri / loturile 1 și 2 reziliate (din cauza dosarului penal Romstrade) relicitate și semnate contractele începând cu 2013 (lotul 1) și lotul 2 (2014);
2. A1 Lugoj – Deva 72 Km, finalizat licitația în august 2013, ordin începere lucrări în Noiembrie 2013;
3. A3 Câmpia Turzii – Târgu Mureș 52 km contracte semnate în iulie 2014;
4. A3 Nadaselu – Mihăiești 17 km și Suplacu De Barcău – Borș 64 km semnate contracte în mai 2015;
5. A10 Sebeș – Turda 70 km semnat contract în decembrie 2013;”, a explicat Victor Ponta.

Fostul premier precizează că România are nevoie la guvernare de oameni onești care să fie capabili și să dorească să ridice nivelul de trai.

„Cu minciuni și hoții nu ai cum să construiești nimic, trebuie să avem la guvernare oameni onești, care au realizat lucruri și au învățat din greșeli! Noi, cei de la PRO România, ne pregătim pentru asta”, a conchis Victor Ponta.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.