Anul acesta Târgul de Acasă „Produs în Bucovina” beneficiază de participarea a 45 de producători de alimente din județul Suceava, membri ai Asociației Produs în Bucovina.

Începând de astăzi şi până duminică, 6 octombrie, aproximativ 45 de producători şi procesatori participă la Târgul de Acasă „Produs în Bucovina”. Producătorii adunați în parcarea Iulius Mall Suceava au adus spre comercializare  produse lactate, produse de panificație şi patiserie,  preparate din carne,bere, bere de casă, must, sucuri naturale,  fructe, înghețată,  miere de albine şi produse apicole,dar și preparate la grătar și ceaun.

Potrivit președintelui  Asociației „Produs în Bucovina”,  Cristina Dumitrescu, asociația a fost fondată în anul 2009, iar în momentul de față numără 45 de membri și un membru asociat. Ea a mai spus că membrii Asociației  „Produs în Bucovina” sunt firme foarte mari, până la producători individuali, care asigură în momentul de față un număr total de 2.890 de locuri de muncă, cu o cifră de afaceri pe 2012 de 90 de milioane de euro. Majoritatea au desfacere pe plan local, dar sunt și unii care au desfacere pe plan internațional. În acest moment sunt 50 de produse tradiționale atestate, dar și trei producători cu atestate ecologice.

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a spus că apreciază faptul că membrii asociației reușesc să lucreze împreună. El a spus că o componentă specială privind promovare Bucovinei o reprezintă gustul. Nechifor a mai spus că  anul acesta  logica de evenimente va fi schimbată, se va  începe cu Târgul de acasă, de la Suceava și se va continua la Iași, București și Laval Franța, până în decembrie.

Prezent în cadrul conferinței de presă primarul Ion Lungu a spus că o parte din reprezentanții Asociații “Produs în Bucovina” se vor deplasa, în perioada 9-13 decembrie 2013, împreună cu reprezentanții municipalității și cu cei ai Consiliului Județean Suceava în orașul Laval din Franța, acolo unde vor reprezenta Bucovina la un Târg de Crăciun.

Prefectul Florin Sinescu a felicitat asocierea producătorilor și le-a sugerat să se dezvolte deoarece au reușit să capteze interesul unor zone în care produsele din Bucovina sunt cerute.

Pe parcursul târgului sunt programate spectacole folclorice în care vor evolua grupuri din judeţ şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”. Printre participanții la deschiderea târgului s-au numărat și vicepreședintele PSD al Consiliului, Alexandru Rădulescu, deputata PDL Sanda-Maria Ardeleanu şi senatorul PDL Gheorghe Flutur.

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.