Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a fost prezent la operaţionalizarea ambulanţei de terapie intensivă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Acesta a declarat că mai este nevoie de cel puţin doi-trei ani pentru ca toate judeţele din ţară să dispună de personal adecvat pentru a lucra pe ambulanţe de terapie intensivă.

Ambulanţa de tip C de terapie intensivă de la Suceava a fost cumpărată cu fonduri structurale prin Programul Operaţional Regional, prin implicarea autorităţilor locale şi regionale. Raed Arafat a spus că, la nivel naţional, este foarte important ca numărul de echipaje de terapie intensivă mobile să crească.

“Operaţionalizarea ambulanţei de tip C în Suceava şi Botoşani este foarte importantă pentru că înseamnă creşterea capacităţii de intervenţie cu încă două echipaje de cel mai înalt nivel de competenţă şi anume, echipaje C1, de terapie intensivă mobilă”, a precizat Arafat. Acesta a mai spus că pentru început cele două echipaje de terapie intensivă mobile vor funcţiona 12 ore din 24, iar până la sfârşitul anului, când va fi completată şi schema de personal cu medici de urgenţă, acestea vor funcţiona 24 de ore.

Șeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Ion Burlui, a  spus că, după operaţionalizarea ambulanţei de tip C de la Suceava, se poate spune că, în judeţ, dotarea pentru situaţii de urgenţă este “la maximum” şi poate permite sucevenilor “să se simtă, mai mult ca oricând, cetăţeni europeni”.
“Operaţionalizarea ambulanţei de tip C este un plus pentru oraş, pentru judeţ şi pentru cei care tranzitează judeţul Suceava şi, nu în ultimul rând, pe noi ne va obliga să ridicăm ştacheta”, a mai spus Burlui.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că operaţionalizarea ambulanţei de tip C, “un spital mobil pe roţi”, este foarte importantă pentru judeţul Suceava, mai ales că acum există şi personal medical de specialitate care să intervină atunci când situaţia o impune.

Nechifor a precizat că a fost iniţiată procedura de achiziţie a unei autospeciale de intervenţie la înălţime care va intra în dotarea ISU Suceava.

Prefectul Florin Sinescu a spus că existența unui personal bine pregătit pe noua ambulanță nu face decât să de-a liniște în județ. El a avut o solicităre către ministrul secretar de stat.

Medicii care vor lucra la Suceava sunt rezidenţi în anul cinci la Medicină de urgenţă, iar unii dintre ei au gestionat situaţii grele, a precizat coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.