În urma unor activităţi investigative specifice, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava, l-au identificat pe cetățeanul italian de 63 ani, care deținea ilegal la locul de reședință situat în localitatea Drăgoiești, 10 arme de vânătoare originale și muniţie aferentă de calibru 12 mm.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că în cursul lunii decembrie 2012, făptuitorul, sub motivația că în Italia este deținător legal de arme de vânătoare, a introdus ilegal în România cele 10 arme şi cartuşe de calibru 12 mm prin intermediul unui alt cetățean italian, care a transportat armele dezasamblate, într-o geantă mare de voiaj, transportul fiind efectuat cu autocarul, prin Punctul de frontieră Borș.
Toate cele 10 arme de vânătoare sunt originale şi în stare de funcționare.
În prezența traducătorului autorizat, făptuitorul a declarat că nu cunoştea prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, considerând că nu are nevoie de autorizare pe teritoriul României.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „contrabandă calificată” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.
Lasa un raspuns