Un proiect pentru Suceava, care sună extrem de bine și pompos, este stadion cu Sală Polivalentă, două bazine olimpice și mai nou, în zona Metro, va fi construit parc auto pentru transportul din zona metropolitană. Sau cel puțin asta a declarat Ion Lungu la ultima conferință de presă. Veșnicul proiect al transportului pentru zona metropolitană, existent în biroul unuia dintre destoinicii șefi de serviciu din cadrul Primăriei, va fi discutat într-o ședință de Consiliu Local. Sperăm că implementarea lui se va face nu doar când vor zice „Da” voievozii de la Iași.
În privința transportului rutier de călători la Suceava e dezastru. Se propune o autogară pentru transportul metropolitan, în zona Metro, în timp ce situația de la baza TPL de pe Traian Vuia nu este rezolvată. Acolo, în luna martie, instanța a hotărât că TPL a pierdut dreptul de a mai utiliza baza pentru care a plătit chirie, dar nu firmei TASA care a luat clădirile la licitaţie, ci societăţii care este administrator judiciar al fostei societăţi de transport care intrase în faliment. Tot în acea perioadă, Primăria și Consiliul Local Suceava căutau un loc pentru sediul autobazei și era în discuție zona CET-ului. Nu s-a mai auzit nimic despre asta. Încă nu e perioada alegerilor!
Ei bine, pentru a evita orice altă încurcătură, Lungu a găsit soluția. Pe terenul rezervat pentru noul complex sportiv se va construi baza societății de transport a zonei metropolitane. Conform primarului, administrația locală deține 12 hectare. Din acestea, doar 10 sunt necesare pentru complexul sportiv, rămânând 2 hectare care se pot folosi pentru garajul autobuzelor.
Mai mult, autobuzele vechi vor fi folosite în transportul între localitățile din zona metropolitană, iar noile autobuze, cele electrice, vor fi folosite pe plan intern. Apropo, domnule primar, genul acesta de autobuze vor circula în zona metropolitană?
Lasa un raspuns