Astăzi, 10 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Suceava Ștefan Alexandru Băișanu a cerut demisia de onoare a primarului Ion Lungu și a consilierilor PDL.

Deputatul PNL îl acuză pe Lungu, spunând că acesta are principala vină a neasigurării încălzirii apartamentelor aflate în sistem centralizat. El a precizat că dacă s-ar fi luat măsuri, „Termica” nu ajungea în faliment. Băișanu a precizat că din 2009 încoace, primarul şi consilierii PDL au devalizat „Termica” cu 70 de milioane de lei.

„Prima soluție este următoarea: primarul Lungu și întreaga echipă PDL să recunoască, în faţa cetăţenilor, că nu au fost capabili să conducă municipiul corect şi că au avut un management defectuos. Să-şi ceară scuze şi să îşi dea demisia, în frunte cu Ion Lungu. Nu poţi lăsa 60.000 de suceveni în frig şi tu să mai fii primar şi consilier local. A doua soluție este să fie băgați bani din partea Primăriei în SC. Termica. S.A, pentru a se plăti aceste datorii. Nenorocirea e că 60% primesc aceşti bani, iar 40% plătesc pentru ceva ce nu au cheltuit. Trebuie organizat și un referendum, pentru demiterea lui Ion Lungu”, a declarat Băișanu.

Deputatul de Suceava a afirmat că în cazul demisiei sau demiterii lui Ion Lungu, ar fi bine ca alegerile pentru funcţia de primar al Sucevei să aibă loc în 2014, în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare.

Ovidiu Donțu, preşedintele filialei Suceava a PSD, a spus că cel puţin deocamdată, social-democraţii nu iau în calcul problema referendumului de demitere a primarului Lungu. Donțu a declarat că PSD nu ia în calcul demiterea lui Lungu cel puțin până pe data de 9 noiembrie, dată de la care ar urma să devină funcţională noua centrală termică a oraşului.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.