Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, solicită luarea de măsuri pentru stoparea fenomenului cerşetoriei din municipiul Suceava.

Deputatul de Suceava a afirmat că în apropierea supermarketurilor, în intersecţii, dar şi în unele zone frecvent circulate, găseşti persoane care cerșesc. Opinia lui Băișanu este că aceste persoane sunt ghidate de altele care își însușesc banii strânși de cei scoși la înaintare. Pe de altă parte, aceste persoane strică imaginea orașului.

Totodată, șeful PNL a spus că mulți dintre cei care cerșesc nu sunt din Suceava, iar pentru a le descuraja activitatea, atât autoritățile, cât și organele abilitate, ar trebui să se implice.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.