Peste 8% dintre adolescenții din regiunea de Nord Est declară că au consumat substanţe etnobotanice cel puţin odată. Cifrele arată că la UPU Suceava au ajuns mai multe femei care au încercat să se sinucidă cu medicamente, iar la nivelul județului Botoșani prevalează intoxicațiile cu substanțe etilice în rândul bărbaților.


Dintr-un studiu realizat în 2012 de către Compartimentul de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Suceava, pe un eșantion de 500 de adolescenți cu vârsta între 15 și 17 ani, a reieșit că 8% au consumat substanțe etnobotanice cel puțin o dată. O treime dintre respondenţii care admit consumul de substanţe psihotrope au spus că au consumat drogurile la o petrecere, 21% în vacanţă, iar peste 18% la un prieten.

Conform statisticilor drogurile a fost procurate de cineva din anturajul de prieteni. Şeful Biroului Regional Antidrog Suceava, Simona Sidoriuc, spune că anul trecut 84 de persoane au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru probleme legate de droguri. Cu toate că doar 5 au ajuns la Urgențe în urma consumului de etnobotanice, iar trei persoane pentru intoxicaţie cu cannabis, amfetamine sau heroină.

La evenimentul organizat în Palatul Administrativ au participat președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florin Sinescu, reprezentanți ai ambelor județe. Din statisticile prezentate de Agenția Antidrog pe cele două județe, Suceava și Botoțani a reieșit faptul că serviciul de Urgență din Suceava a avut mult mai puține intervenții față de UPU Botoțani.

Răspunsul venit din partea organizatorilor: în județul Botoțani au fost extrase date din 4 Unități de Primire a Urgențelor pe când în Suceava a fost doar o singură unitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.