Locuitorii din comuna Mitocul Dragomirnei împreună cu aleșii locali, dar și parlamentari suceveni au fost prezenți duminică, de Sfâna Maria, la inaugurarea noului cămin cultural din localitate.

Evenimentul a început în jurul orei 14.15 prin  tăierea pamblicii de către primarul comunei Dănuț Solcan, împreună cu fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și a deputatului Ioan Bălan. După acest moment sătenii au asistat la slujba de sfințire a noului obiectiv, oficiată de un sobor de preoți din localitate, iar la final a urcat pe scenă pentru ai binedispune cunoscutul artist popular Aurel Tămaș.

Primarul Dănuț Solcan a precizat că edificiul a fost început încă din 1991, dar a necesitat o reconfigurare în anul 2009. Edilul șef a precizat că fără implicarea directă a deputatului Ioan Bălan noul cămin cultural nu s-ar fi putut realiza.

Prezent la eveniment senatorul de Suceava Gheorghe Flutur a precizat că este bucuros fiindcă participă la această inaugurare și că acest pas este unul important spre un sat bucovinean puternic. Gheorghe Flutur a spus că și-ar dori ca mănăstirea Dragomirna, aflată în această localitate, să fie inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, la fel cum s-a procedat, în urmă cu trei ani cu mănăstirea Suceviţa.

Deputatul colegiului, Ioan Bălan a felicitat autoritățile locale pentru realizarea noului cămin cultural, subliniind că municipiul Suceava nu are o astfel de investiție. Pe de altă parte deputatul a precizat că în localitate există trei motive de sărbătoare prin faptul că a fost inaugurat Căminul Cultural din localitate, dar și faptul că în ziua de 8 septembrie a fost hramul localității.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.