Obiceiul foarte spectaculos al Urșilor de Paie, exclusiv pentru zona Humorului, este o combinație foarte exotică de costume specifice Braziliei, muzică tradițională și dans sportiv. Dacă la spectacolul organizat în timpul zilei trupele erau oarecum disciplinate, după ora 23:30, când ele au reînceput să colinde orașul îndreptându-se către bradul din sensul giratoriu central, fiecare avea propriul traseu și program. Dacă la asta adăugăm cele câteva mii de oameni care îi așteptau în centrul orașului, pocnitorile de toate calibrele și imediat după 12 noaptea, superbul foc de artificii oferit de Primărie, atmosfera a fost cu adevărat minunată.
Pentru aproape o oră, granițele dintre clasele sociale au fost ridicate, oamenii bucurându-se laolaltă de trecerea dintre ani, de speranța unui an mai bun adusă de un nou început. Secvențele video surprinze de un redactor la fel de vesel ca și cei din jur, chiar dacă nu sunt de calitatea cu care am încercăm să vă obișnuim, vă pot ajuta să vă faceți o idee despre motivele care v-ar putea determina ca anul viitor să faceți trecerea între ani la Gura Humorului, oraș care face pași mari și grăbiți pe calea spre includerea sa în destinațiile preferate din Bucovina.
Privind retrospectiv la toate manifestările culturale organizate de edili, multe dintre ele de înalt nivel, la vizitele la Mânăstiri și la oferta bogată de posibilități de cazare, epuizată aproape în totalitate, chiar dacă în acest an zăpada a ocolit teritoriul României, putem spune că zona Humor crește exponențial.
Lasa un raspuns