Tineretul Național Liberal din Suceava sărbătorește Anul Centenarului printr-o caravană a drapelului național. Evenimentul național se desfășoară în perioada 18 septembrie – 25 noiembrie. Punctul final al caravanei va fi Alba Iulia, unde tricolorul va fi arborat în orașul Unirii.

cetate

     „Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari, adevărate modele de urmat. Printre aceștia s-au numărat liderii liberali în frunte cu Ion I.C. Brătianu, personalitate politică incontestabilă, negociator remarcabil al intereselor României și factorul principal în recunoașterea Marii Uniri în 1919-1920, la Paris.
1 decembrie 2018 ne va găsi împreună, la Alba Iulia, sărbătorind cea mai importantă și fericită zi din istoria poporului român. Suntem datori să recunoaștem și să celebrăm efortul înaintașilor noștri în crearea statului național unitar, zi de zi, dar cu atât mai mult la 100 de ani de la Marea Unire – cel mai semnificativ și emoționant moment din istoria noastă”, au declarat reprezentanții TNL Suceava, coordonați de președintele Alexandru Salup.

Potrivit președintelui TNL Suceava, Alexandru Salup, tricolorul de 30 de metri lungime și 10 metri lățime a ajuns, luni, 22 octombrie la Suceava. Membrii PNL Suceava au purtat drapelul uriaș de la Cetatea de Scaun a Domnitorului „Ștefan cel Mare, până la esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.

centru

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.