Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus astăzi, 16 octombrie, că principala condiție din caietul de sarcini pentru licitaţia privind desemnarea viitorului operator în domeniul transportului şi distribuţiei de energie termică va viza încheierea de contracte individuale cu populaţia.

Potrivit primarului, noul operator de termoficare va încheia contracte individuale. În acest mod se încearcă „debranșarea” de rău platnici.

“Creditorii de la Termica s-au întrunit și au cerut un set de condiții cumulative pentru a continua furnizarea căldurii, care trebuie îndeplinite de Primărie. Prima e majorarea prețului de la 274 la 445 de lei, a doua este suportarea pierderilor pe perioada cât se furnizează căldură. Primăria este de acord cu aceste cerințe, dar trebuie să fie cuantificate”, a declarat Lungu.

Lungu a precizat că în urma discuțiilor purtate cu specialiștii români și cei austrieci, noua centrală termică a Sucevei va deveni funcţională din 9 noiembrie. Aceasta va funcționa pentru început pe gaz metan, iar din 1 decembrie şi pe biomasă. În prezent, de transport şi distribuţie se ocupă „Termica”, firma producătoare de agent termic aflată în insolvență.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.