Așa cum deja știți, primarul comunei Frumosu, Constantin Buga, se află printre puținii edili din județ care aleg să-și facă dreptate singuri, în funcție de interesele personale.

Cunoscut pentru plăcerea sa supremă de a face rău cu mâna sa pentru a se asigura că planul este respectat întocmai, Buga continuă să fie un exemplu de „așa NU”.

După ce Ziarul SuceavaLive a adus în atenția opiniei publice mai multe manevre ilegale, neortodoxe și nepotrivite ale primarului Buga și a câtorva din echipa sa, Buga a trecut la nivelul următor: de unde știe presa ce contracte face el cu nașul său?

De unde știe presa despre atitudinea sa de Dumnezeu local din cadrul Primăriei?

De unde știe presa că el servește subiectele pentru concursul pe care Primăria îl organizează?

De unde știe presa tot ce mișcă la el în Primărie?

Și pentru că, limitat fiind de resursele informatice și intelectuale, primarul a ales să își răspundă singur: a găsit în cadrul Primăriei un țap ispășitor: o persoană pe care tot el a adus-o în instituție, care a făcut campanie electorală pentru el,  care era dată ca exemplu, care era trimisă să vorbească în interviuri și așa mai departe.

De pe 2 iulie 2018, contractul de colaborare pentru Maria Nedelcu a fost prelungit, în fiecare an,  până pe data de 2 iulie 2021 când, potrivit surselor SuceavaLive, aceasta a fost anunțată că activitatea sa nu se mai justifică, deci contractul său nu va mai fi prelungit.

Aceleași surse ne-au declarat că, parte din atribuțiile Mariei Nedelcu au fost preluate de consiliera locală PNL care a devenit între timp parte din aparatul de specialitate al Primăriei Comunei Frumosu.

Contactată telefonic, Maria Nedelcu nu a dorit să comenteze în niciun fel decizia primarului Buga, însă a recunoscut că i s-a reproșat că ar avea legătură cu unul dintre reporterii SuceavaLive.

Sursele SuceavaLive din cadrul Primăriei Frumosu au vorbit la modul laudativ la adresa Mariei Nedelcu, despre care au spus că de foarte multe ori stătea ore bune peste program, însă au vorbit și despre atitudinea arogantă a primarului care s-a transferat și la alți fini și nași de-ai edilului, precum și de atitudinea consilierului și nașului primarului care are afaceri cu Primăria Frumosu.

Aceleași surse din Primărie ne-au spus că, deși a vorbit în nenumărate rânduri despre nocivitatea nepotismelor în cadrul unei primării, Constantin Buga are o verișoară pe care a angajat-o în timpul mandatului său, are fini și nași și, în continuare, se simte o diferență între preferații săi și ceilalți angajați.

 

Cum a ajuns consiliera locală PNL „Lili”, om de bază în Primărie

 

Aceleași surse din cadrul Primăriei Frumosu ne-au explicat și procedura de avansare a membrului de partid care s-a trezit într-un timp relativ scurt pe cai mari.

Acește surse spun că în cadrul instituției au circulat niște informații cu privire la modul în care va fi testată ultima preferință a edilului: subiectele trebuie cunoscute dinainte și nici nu trebuie să fie exagerate ca și dificultate.

Zis și făcut! Așa a ajuns doamna Lili să răspundă la o întrebare grea cum ar fi: „cum arată stema României”.

De altfel, SuceavaLive a solicitat subiectele de la misteriosul concurs, însă din prea multă transparență aceste informații nu au fost furnizate de Constantin Buga.

Ziua concursului pentru liberala Liliana a fost una ploioasă, dar rodnică: astăzi ocupă un loc bine plătit, pe care l-a obținut cum vreți dumnevoastră, numai pe dreptate nu…

 

Constantin Buga, primarul liberal al comunei Frumosu, un parvenit devenit bugetofag absolut.

Ceafa lată cu obraz gros se ține…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.