Firma de construcții Florconstruct, a cărui patron este cercetat în dosarul de evaziune fiscală cu materiale de construcţii, cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, a câştigat, în asociere cu alte două firme sucevene, licitaţia multianuală organizată de Primăria Suceava pentru repararea străzilor.

Licitația pentru întreținerea străzilor din municipiul Suceava a fost, în sfârșit, finalizat[. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că asocierea dintre firmele sucevene SUCT, Florconstruct şi ConBucovina a câştigat licitaţia pentru repararea drumurilor din municipiu în următorii doi ani, suma alocată fiind de 28 de milioane de lei fără TVA. Pe locul al doilea s-a situat oferta Tehnica Asist Botoşani, în asociere cu o altă firmă. La licitaţie au mai depus oferte firma Geiger Transilvania şi CCF Timişoara. Trebuie reținut că aceeași firma, Florconstruct, a fost declarată câștigătoare și la salubrizarea Sucevei.

Dacă în acest moment starea drumurilor din municipiul reședință de județ lasă de dorit, nu ne rămâne decât să sperăm că lucrurile se vor îndrepta, iar mașinile noastre nu vor mai vizita atât de des service-urile auto.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.