Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit marți, 22 mai, în jurul orei 15:30, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD TIM pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în municipiul Suceava, pe strada Octavian Goga.

Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardea garajul casei de locuit, parte integrată din parterul locuinței (P+1+M), flăcările fiind propagate la acoperiș, cu pericolul de propagare la întreaga construcție și la proprietatea învecinată. Dezvoltarea rapidă a flăcărilor a fost favorizată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în garaj (printre care, mai multe tuburi de spray).

Incendiul a fost lichidat la ora 18:00.

Au ars: garajul, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați, cu bunuri din interior, acoperișul casei, în proporție de 60%, izolația din vată minerală a acestuia, izolația din polistiren de pe fațada casei pe aproximativ 80 de metri pătrați și bunuri diverse depozitate în pod. S-au degradat tencuiala etajului, izolația exterioară a casei, planșeul mansardei, echipamente electrice și electrocasnice, bunuri de uz casnic, tâmplărie din PVC și altele.

Incendiul a izbucnit din interiorul garajului, iar cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric neizolat corespunzător.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente, precum și proprietatea învecinată.

 

Incendiu în municipiul Suceava

Incendiu în municipiul Suceava22.05.2018, ora anunțării la 112 – 15:28 Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD TIM pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în municipiul Suceava, pe strada Octavian Goga.La sosirea echipajelor, ardea garajul casei de locuit, parte integrată din parterul locuinței (P+1+M), flăcările fiind propagate la acoperiș, cu pericolul de propagare la întreaga construcție și la proprietatea învecinată. Dezvoltarea rapidă a flăcărilor a fost favorizată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în garaj (printre care, mai multe tuburi de spray).Incendiul a fost lichidat la ora 18:00.Au ars: garajul, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați, cu bunuri din interior, acoperișul casei, în proporție de 60%, izolația din vată minerală a acestuia, izolația din polistiren de pe fațada casei pe aproximativ 80 de metri pătrați și bunuri diverse depozitate în pod. S-au degradat tencuiala etajului, izolația exterioară a casei, planșeul mansardei, echipamente electrice și electrocasnice, bunuri de uz casnic, tâmplărie din PVC și altele.Incendiul a izbucnit din interiorul garajului, iar cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric neizolat corespunzător. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente, precum și proprietatea învecinată.

Publicată de ISU „Bucovina" Suceava pe 22 Mai 2018

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.