Un microbuz de marfă a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-o casă, în localitatea Podu Coșnei, din comuna Coșna.

Potrivit ISU Suceava, în mașină se aflau un bărbat și o femeie. Din nefericire, bărbatul a rămas încarcerat, cu leziuni incompatibile cu viața.

Femeia, în vârstă de 58 de ani, cinștientă și cu răni ușoare, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Vatra Dornei.


Pompierii militari au extras victima decedată.
Accidentul a fost anunțat în jurul orei 6.40, iar la fața locului au intervenit modulul SMURD al Punctului de Lucru Poiana Stampei (autospecială cu accesorii pentru descarcerare și ambulanță SMURD), cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.