Militarii Detașamentelor de Pompieri Suceava și Fălticeni, împreună cu lucrătorii S.V.S.U. Drăgoiești, au intervenit marți, 5 martie,cu patru autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Drăgoiești.

Incendiul a fost anunțat la ora 15:29.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit, toate construite din lemn.

Intervenția a fost deosebit de grea, din cauza drumului inaccesibil autospecialelor de intervenție până la gospodăria afectată, dar și a vântului puternic care a favorizat propagarea rapidă și dezvoltarea flăcărilor.

Incendiul a fost lichidat la ora 20:00.

Au ars adăpostul de animale și șura pe o suprafață de 120 mp, o anexă pe 35 mp, acoperișul casei pe 63 mp și bunuri casnice. S-au degradat pereții din lemn ai locuinței.

Incendiul s-a propagat la casă și anexe de la un foc deschis în spații deschise, făcut în grădina gospodăriei, pentru arderea vegetației uscate.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și alte bunuri din locuință.

ATENȚIE LA INCENDIILE DE VEGETAȚIE USCATĂ!

ATENȚIE LA INCENDIILE DE VEGETAȚIE USCATĂ!Un foc făcut pentru curățenia de primăvară, prin arderea vegetației uscate, în grădina unui proprietar din Drăgoiești, a dus la aprinderea întregii gospodării – casă și anexe…În ciuda tuturor avertismentelor noastre, arderile de vegetație uscată continuă în județ, chiar și în aceste condiții când vântul este foarte puternic, iar focul, subestimat, scapă de sub control.Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar agoniseala de-o viață a bietului om a ars în doar câteva ceasuri…* * *Inspectorii de specialitate ai pompierilor militari suceveni au aplicat, în cursul zilei de marți (5.03.2019), patru sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2.500 lei fiecare, celor care au provocat incendii de vegetație uscată. Misiunile inspectorilor vor continua, urmând ca după identificarea autorilor incendiilor, aceștia să fie sancționați conform legislației în vigoare.

Publicată de ISU „Bucovina" Suceava pe Miercuri, 6 martie 2019

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.