Ion Lungu a anunțat că municipalitatea va da bani pentru echipa locală de handbal.

Edilul șef a spus că CSU Suceava va primi trei miliarde de lei vechi, în următoarele două luni. Cu acești bani, universitarii ar urma să-şi întărească lotul, pentru a rezista în prima divizie.

„Pentru acest an, am făcut un contract de promovare a imaginii municipiului Suceava, prin activitatea de handbal. Ne dorim să dăm, în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie, trei miliarde de lei vechi la handbal, în aşa fel încât să putem pune bazele salvării de la retrogradare şi, de ce nu, în perioada următoare să se întoarcă jucătorii buni care au plecat de la Suceava. Am găsit această soluție legală, iar contractul prezentat rectorului Popa sperăm să îl aplicăm din 2014”, a declarat Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.