Imagini senzaţionale cu patru urşi ieşiţi din pădure să mănânce la un punct de hrănire amenajat de pădurari au fost filmate de angajaţii Direcţiei Silvice Suceava şi postate pe pagina de Facebook a instituţiei.

Imaginile au fost surprinse la  un punct de hrănire amenajat într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broșteni din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Filmarea a fost realizată de Cătălin Gemănar, șeful Ocolului Silvic Broșteni.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 248 de fonduri cinegetice și asigură faunei anual, peste 5000 tone de hrană complementară și 300 tone de sare.

Hrănirea este intensificată în perioada rece a anului, iarna, când datorită condițiilor vitrege de mediu, hrana naturală este deficitară.

Directia Silvica Suceava administrează la cele mai inalte standarde de profesionalism prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat, din care 21.000 de hectare prin intermediul Ocolului Silvic Broșteni.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.