Duminică, 13 octombrie, a avut loc a doua manifestare a proiectului Teatrul se întoarce la Suceava, prilejuind spectatorilor suceveni o întâlnire cu dramaturgia europeană. Proiectul Fundației Eden, desfășurat în parteneriat cu La Fierărie-Talcioc Cultural, a adus pe scenă o reprezentație cu piesa “Iubiri imposibile” a dramaturgului belgian Paul Edmond, în interpretarea de excepție a actorilor Cristina Deleanu, Eugen Cristea și Orodel Olaru.

Piesa este o incursiune în adâcurile personalității omului obișnuit, o radiografie amănunțită a labirintului interior a fiecăruia dintre noi, prezentată și reprezentată în lumina crudă a faptului divers. Cu un limbaj frust, uneori la limită, actorii ne introduc într-un vulcan interior, fiecare în parte și toți împreună, din care ieșim cu semne de întrebare pe care le luăm cu noi acasă. Finalul neașteptat nu face decât să accentueze ideea generală a spectacolului, pesimistă în sine, dar generoasă în fapt, că viața e mereu surprinzătoare.

Curajul organizatoric al arhitecților acestui eveniment a fost răsplătit de publicul cald, cunoscător de teatru, respondent imediat la fluctuațiile spectacolului, care a răsplătit cu aplauze sau hohote de râs fiecare gest care merita. Acest public generos i-a capacitat pe actori pentru un spectacol foarte reușit, așa cum am încercat să surprindem în materialul filmat. Cât despre ideea de a recrea atmosfera unui berării micuțe în interiorul unui club, interacțiunea Cristinei Deleanu cu spectatorii de la mesele apropiate de scenă, totul nu a făcut decât ca spectatorii să se reapropie de teatru, adică exact scopul celor de la Eden.

Spectacolul a fost un mare succes, ceea ce ne face să sperăm că asemenea reprezentații se vor repeta, poate chiar mai des.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.