Purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan a declarat la Horodnicul de Sus că PSD-ul este alături de Liviu Dragnea, iar viceprim-ministru PSD Liviu Dragnea are mare dreptate să se revolte în cazul proiectului PNL privind localele. El a atras atenția că atât timp cât social-democraţii îşi ţin promisiunile şi sunt parteneri loiali, se aşteaptă ca şi liberalii să fie la fel.

„Suntem alături de  Liviu Dragnea nu numai pentru că este președintele executiv al partidului, ci pentru că are foarte mare dreptate când se revoltă, pentru că există comisii de lucru în USL cu diferiți specialiști de la ambele partide, se lucrează pe ateliere. Să muncești atâtea luni de zile și să te trezești că în Parlament apare un proiect alternativă al colegilor care sunt și ei în comisia din care faci parte este frustrant și, bineînțeles, că așa nu se poate să funcționeze”, a spus Ivan.

El a afirmat că  în acest caz sunt două ipoteze de lucru: una în care e o problemă a alianței USL sau e o problemă internă a PNL, în ambele cazuri trebuind discutată și rezolvată situația.

„Am spus-o și ieri și repet că n-avem decât două ipoteze de lucru, fie liberalii care au depus proiectul în Camera Deputaților au avut avizul conducerii PNL și este un proiect asumat de PNL și atunci avem noi o problemă în USL, trebuie discutată în USL. Fie nu avut avizul conducerii PNL, Crin Antonescu și conducerea PNL n-au știut de acest proiect și atunci au doar ei o problemă în interiorul PNL pe care trebuie să și-o rezolve”, a conchis Cătălin Ivan.

Ivan a spus că se așteaptă ca și liderul PNL, Crin Antonescu, să își respecte angajamentele față de PSD, la fel cum și social-democrații își țin promisiunile față de liberali, inclusiv cea privind candidatura lui Antonescu la prezidențiale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.