Conform directorului Termica, Ovidiu Dumitrescu, în cazul în care încasările către societatea de termoficare vor fi slabe, la vară sucevenii riscă să se spele la lighean sau să aștepte…ploaia.

Mii de familii din municipiul Suceava ar putea rămâne fără apă caldă în această vară, dacă Termica nu va găsi resursele financiare pentru a achita datoriile către E.ON și furnizorii de cărbune.

„Din cele 22 de miliarde de lei, cât este datoria populației către Termica, 15, 2 miliarde o reprezintă factura pentru acest sezon.  De aceea fac un apel pentru ca populația să plătească restanțele pe care le au către Termica, în caz contrar există posibilitatea ca pe parcursul verii 2013 să nu avem apă caldă la robinete. Nu mai putem face credite la bănci, iar E.ON nu dă nimic fără plată”, a precizat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu. Totodată, el a spus că până pe 16 aprilie există cărbune pentru încălzirea locuințelor.

Lungu a cerut șefilor asociațiilor de proprietari să strângă în următoarea perioadă cât mai mulți bani de la populație, motivând că trebuie plătite facturile la gaz și curent electric. Edilul Sucevei i-a „asigurat” pe cei care se gândesc că vor scăpa de datoria către Termica, odată cu construirea noii centrale pe bio masă, că se înșeală.

„Termica nu se închide. Populaţia să nu creadă că gata, se închide Termica şi nu mai are nimic de plătit! Termica funcţionează în continuare, se închide doar o capacitate de producţie de energie termică, cea pe cărbune. Restul activităţilor de acolo rămân în funcţiune, mai ales partea de transport şi distribuţie. Ce se închide este doar acea capacitate de producţie pe care nu o mai putem menţine din cauza costurilor mult prea mari. Vreau să subliniez faptul că eu (n.r. Ion Lungu) cred în sistemul centralizat, de aceea îndemn populația să plătească datoriile către Termica. Pentru mine, o centrală de apartament în fiecare locuință este o mică bombă. Nu se mai poate consuma fără să se plătească.”

Prezent la ședință, Ștefan Groza, directorul ACET Suceava, a spus că „ritmul încasărilor este unul bun, dar avem de plătit împrumutul pe SAMTID, care are o rată de 1,2 miliarde de lei. Totuși, din 14 asociații care și-au eșalonat datoriile, doar  4  respectă graficul, iar 10 nu.”

Pe de altă parte, Lungu a spus că 122 de apartamente au solicitat prinderea în proiectul de izolare termică, dar i-a atenționat că nu este de glumit cu fondurile europene, deoarece dacă proiectele sunt neeligibile, plata va fi făcută în integralitate de beneficiar. Totodată, el a spus că doar străzile principale vor fi asfaltate, iar străzile cu trafic redus vor rămâne „intacte”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.