Primarul Ion Lungu a discutat cu polițiștii locali suceveni câteva probleme ale municipalităţii și le-a trasat câteva sarcini. Una dintre acestea este identificarea și trimiterea în localitățile de origine a persoanelor care cerșesc în municipiul Suceava.

În plimbările pe care le face prin oraş, Lungu a observat că numărul cerșetorilor a crescut, dar ce îl deranjează mai tare e că mulți dintre aceștia nu sunt din Suceava. El a ordonat Poliţiei Locale să-i identifice şi să-i trimită înapoi de unde au venit.

„A crescut numărul cerşetorilor în Suceava. Vă spun că îi ştiu şi eu din vedere, dar am constatat că au apărut figuri noi care nu sunt din Suceava. Sunt intersecţii unde stau zi de zi. Am dat sarcini exacte poliţiei locale să-i identifice, să vadă cine sunt şi să-i trimită înapoi de unde au venit. Îi cunosc pe ai noştri, sunt persoane care au probleme, dar acum au apărut nişte oameni bine făcuţi care stau prin intersecţii şi dacă îi pândeşti, vezi că pot merge foarte bine şi nu mai au nevoie de cârje atunci când pleacă de la locul unde cerşesc”, a declarat Lungu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.