După ce părea că nici vara aceasta nu vor începe lucrările la modernizarea aeroportului, astăzi în cadrul conferinței de presă, președintele Cătălin Nechifor a anunțat firma câștigătoare.

În 2011, conducerea de atunci a județului anunța că Suceava va avea aeroportul modernizat prin fonduri europene, doar așa ca să turbeze cei de la Iași, care rămâneau în urma Bacaului și a Sucevei. Contractul de finanțare din fonduri  europene nerambursabile pentru proiectul de modernizare a aeroportului “Stefan Cel Mare” Suceava e în valoare de 39,5 milioane de euro. Suma este foarte mare și poate din această cauză s-a întârziat atât de mult soluționarea licitației.

Câștigătorul a fost desemnat SC TEHNIC ASIST din Cătămăreşti Deal, judeţul Botoşani, care a venit cu o ofertă în valoare de aproape 105 milioane de lei fără TVA, cu o garanţie a lucrărilor de 60 de luni.  Contractul va fi semnat după expirarea perioadei de contestaţii, în cazul în care acestea nu vor fi, dar nu mai repede de  1 iulie. Cele nouă firme care au participat la licitație au din acest moment termen de 10 zile pentru a depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, contestațiile privind atribuirea licitației. Șeful Comisiei de Licitație, Cristi Cocuz, a declarat că, în proiectul de la Suceava, societatea „Tehnic-Asist” este susţinută economic, financiar şi tehnic de compania italiană Adige Bitumi Impresa Spa. Proiectul de modernizare a Aeroportului de la Salcea prevede extinderea pistei de la 1.800 la 2.460 de metri, construirea unui nou turn de control şi a unei piste flexibile care să permită şi decolarea avioanelor cargo, precum şi modernizarea sistemului de balizaj. Cea mai importantă parte a proiectului este amenajarea terenului pentru amplasarea sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.  Proiectul prevede mărirea pistei de decolare şi aterizare cu o lăţime de 45 metri, modernizarea căilor de rulare şi a platformei de îmbarcare, a sistemului de balizaj şi construirea unui turn de control. Jumătate din costurile investiţiei vor fi suportate de Uniunea Europeană. Celelalte fonduri vor fi asigurate de Guvern şi Consiliul Judeţean Suceava.

Cătălin Nechifor a precizat că, pe timpul derulării investiţiei, Aeroportul va fi închis două luni, însă doar pentru aeronavele mari ale TAROM, nu şi pentru cele de mici dimensiuni.

Autorităţile judeţene au finalizat astăzi licitaţia publică pentru atribuirea lucrărilor de modernizare Aeroportul Suceava.

Preşedintele Consiliului de Administraţie a Aeroportului Salcea, Eugen Mogoş, a declarat că se vizează atragerea unor firme de marketing pentru ca acestea să atragă operatori pentru noul aeroport. Cei din conducerea aeroportului doresc ca Aeroportul Ștefan cel Mare să fie o poartă către estul continentului.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.