Primarul Ion Lungu a anunțat că 142 de scări de bloc din municipiul reşedinţă de județ nu beneficiază de apă caldă din cauza datoriilor mai vechi de 90 de zile.

Edilul șef  spus că momentul de adevăr a sosit și nimeni nu mai poate primi agent termic fără să plătească. El a precizat că, în această săptămână, trebuie plătit 1 milion de lei către EON GAZ, iar jumătate din această sumă va fi achitată de Primărie. Până la jumătatea lunii octombrie mai trebui achitată o tranşă de 1 milion şi jumătate de lei. Debitele populaţiei către Termica se ridică la 17 milioane şi jumătate de lei, în timp ce Primăria este datoare cu 5 milioane.

“Salvarea poate veni de la noua centrală, la care lucrările merg bine”, a completat Lungu. Pe de altă parte, acesta a spus că modalitatea de acordare a ajutorul de încălzire a fost modificată. Prin Ordonanța de Guvern 27/2013, se schimbă parţial condiţiile de acordare a ajutoarelor de căldură acestea devenind mai stricte pentru cei care solicită ajutoare, dar, în același timp, numărul persoanelor care pot beneficia de ajutorul de încălzire creşte.

Ion Lungu le-a transmis  sucevenilor că cei care vor să beneficieze de aceste facilităţi au obligativitatea prezentării documentelor justificative referitoare la componenţa familiei, a veniturilor realizate, a situaţiei juridice, a locuinţelor şi a bunurilor pe care le deţine familia solicitantă.
„Până acum s-a mers pe declaraţii pe propria răspundere, dar iată că în urma verificărilor declaraţiilor de anul trecut, peste o mie de beneficiari trebuie să dea banii înapoi, conform deciziei Curţii de Conturi”, a conchis Ion Lungu, care a subliniat că de la un an la altul, condiţiile de acordare sunt tot mai restrictive şi a atenţionat populaţia să nu facă declaraţii în fals, pentru că există foarte mari şanse să fie prinşi şi traşi la răspundere.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.