S-au stins luminile în Casa de Cultură și oficialii s-au întors la treburi. Lumea filmului redevine împrăștiată, după ce 3 zile a fost concentrată la Gura Humorului.

Toamnă la Voroneț, ediția XXXIII, s-a întâmplat în acest an într-o săptămână însorită, cu vreme caldă, de parcă organizatorii au știut să se asigure că nimic nu va sta în calea spectatorilor, în drumul lor către cultură. Rodul unui an de pregătire minuțioasă, manifestarea a reunit în cochetul oraș bucovinean o lume de culoare, de contraste și de frumusețe, o seamă de personalități marcante ale vieții culturale și politice și mulți, foarte mulți spectatori, de toate vârstele.

Am surprins pentru dumneavoastră ceremoniile de deschidere și închidere ale Festivalului și câteva momente din acesta, dar nu vă putem da ocazia să îi cunoașteți personal pe invitații evenimentului. Spectatorii au putut să vorbească și să se fotografieze cu Mircea Diaconu sau Marian Râlea, să stea în sală lângă senatori și deputați și foarte mulți dintre ei să cunoască o altă față, destinsă și surâzătoare, a lui Marius Ursaciuc. Acesta a reușit cumva să-l lase la Primărie pe primarul Ursaciuc, obosit după eforturile organizării și să ne însoțească prin toate manifestările ca gazdă, una foarte primitoare am dori să accentuăm.

Veți găsi în materialele video numele tuturor persoanelor importante care au ținut să onoreze cu prezența lor fie gala de deschidere, fie pe cea de închidere și ne dorim să găsiți în filmările noastre măcar o parte din strălucirea evenimentului. Marius Ursaciuc a găsit o formulă eficientă de a promova economic și turistic orașul Gura Humorului, adăugând periodic evenimente culturale în agenda locului. Mișcarea are și un pronunțat caracter social, deoarece oferă locuitorilor orașului diverse motive de a se întâlni cu oameni de cultură și spectacole de ținută.

Iată lista completă a premiilor decise de juriul concursului, alcătuit din prof. univ. dr. Laurențiu Damian – președinte, prof. univ. dr. Elisabeta Bostan, prof. univ. dr. Mihai Orășanu, Director imagine Vivi Drăgan Vasile și regizor TVR Silviu Jicman:
–          la secțiunea film documentar:
–          cel mai bun film – Francisc Mraz – România pentru filmul Vasile Soporan
–          regie – Sînziana Viziteanu – România pentru filmul 13 și – Gabriela Baiardi – România pentru filmul Agapia, poezia raiului
–          imagine – Noora Kuparinen – Finlanda pentru filmul On ice
–          premiul UCIN – Bianca Rotaru – România pentru filmul Rio 2016
–          la secțiunea film studențesc
–          cel mai bun film – Aleksandra Terpinska – Polonia pentru filmul All souls’ day
–          regie – Remi Allier – Belgia pentru filmul ZINNEKE
–          imagine – Peter Drittenpreis – Germania pentru filmul Der Philatelist
–          secțiunea film turistic
–          cel mai bun film –Violeta Gorgos – România pentru filmul Glasurile Putnei.

Luminile festivalului s-au stins și Gura Humorului s-a întors în propriul sine, ca să digere în voie amintirile proaspătului eveniment. Voronețul lui Ştefan redevine centrul spiritual al locului, după ce 3 zile a cedat acest loc Casei de Cultură, și oamenii își văd de viața care a revenit la normal. Vă dăm întâlnire anul viitor, la ediția XXXIV, poate cea care va readuce diaporama în concurs și care se promite deja mult mai strălucitoare decât cea tocmai încheiată.



Cristian Tonolla

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.