Specialiștii din cadrul Prefecturii, cei de la Garda Financiară, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Direcția Regională în Construcții și Inspectoratul de Poliție Județean au verificat cele peste 100 de plângeri și sesizări făcute de consilierul local Tiberiu Maerean la adresa primarului Olărean, despre o serie de contracte încheiate ilegal de Primărie și diverși agenți economici. Se pare că, în urma verificărilor, s-a constatat că Primăria Rădăuți nu a respectat legea în cazul a 13 obiective, eliberând autorizații de executare a lucrărilor de construcții, dar și în atribuirea unor contracte de achiziție publică, a unor contracte de concesiune de lucrări publice și a unor contracte de concesiune de servicii.
În comunicatul trimis de Prefectură, se arată că s-a constatat „omiterea” câtorva etape care, surprinzător, erau esențiale în implementarea contractelor de achiziții publice. „Nu are loc o estimare a valorii contractului de achiziții. Nu se supune aprobării consiliului local oportunitatea și prioritizarea lucrărilor de achiziții publice. Declanșează procedura de contractare fără prevederi bugetare. Încheie prin act adițional o creștere a valorii contractuale de achiziție publică cu până la 50 % din valoarea inițială a contractului. Nu se supun aprobării consiliului local contractele și actele adiționale. Documentația tehnico-economică nu este supusă aprobării consiliului local. Nu se specifică clar în contract locul amplasamentului unde se execută lucrările. Recepția lucrărilor nu se face conform prevederilor legale. Nu se eliberează autorizații de construcție, prin abuz de funcție, primarul schimbă ceea ce au adoptat consilierii. Recurge permanent la divizarea valorilor lucrărilor ce fac obiectul achiziției publice. Angajează, lichidează, ordonează și supune la plată lucrări ce exced prevederilor bugetare. Deturnarea fondurilor publice, cum ar fi parc, bloc pe strada Fâncei sau reabilitarea blocurilor”. Toate aceste acuzații sunt aduse la adresa primarului de Rădăuți, Aurel Olărean.
Valoarea lucrărilor executate, la cele 13 obiective sesizate, cu încălcarea prevederilor legale, depăşeşte suma de 2,5 milioane euro. Conform comunicatului trimis de prefect, vă prezentăm obiectivele și sumele cheltuite.
-
Construcţie bloc de locuinţe sociale cu 20 de apartamente în municipiul Rădăuţi, tronson B, contract valoare totală de 3.463.018,60 lei cu TVA, fiind încheiat pentru perioada 14.06.2010-31.12.2013, nerespectare legislaţie.
-
Lucrări de reamenajare parc zoo din municipiul Rădăuţi judeţul Suceava în sumă de 1.307.077,59 lei cu TVA inclus – a fost suplimentată cu suma de 226.164,52 lei cu TVA inclus, iar valoarea totală finală a ajuns la suma de 1.533.242,11 lei cu TVA inclus, fără aprobarea consiliului local.
-
La obiectivul de investiţii „Lucrări de extindere a imobilului Primăriei municipiului Rădăuţi, respectiv CASA CĂSĂTORIILOR” au fost derulate lucrări recepţionate şi plătite în valoare totală de 220.550.62 lei cu TVA, cu încălcarea prevederilor legale.
-
Obiectivul: „Lucrări de întreţinere şi reparaţii la străzi şi trotuare modernizate din Municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava” s-au încheiat contracte în valoare de 3.160.355,91 lei, fără a fi respectată legislaţia în vigoare.
-
La implementarea contractul de lucrări din iulie 2011: Lucrări de amenajare a unei piste pentru biciclişti, în valoare totală de 14.958 euro cu TVA inclus, nu s-au respectat prevederile legale.
-
Contractul nr. 18.486/20.12.2010, ce a avut ca obiect: lucrări de terasamente amenajare platformă şi împrejurimi cu parapeţi din beton în zona CEC aparţinând domeniului public, pentru valoarea totală de 60.000,00 lei cu TVA 24% inclus este identic cu contractul nr. 9283/24.06.2011, ce a avut ca obiect: lucrări de terasamente amenajare platformă şi împrejurimi cu parapeţi din beton în zona CEC aparţinând domeniului public, executate de către aceeaşi firmă, pentru valoarea totală de 3.100,00 lei cu TVA. Prin fals intelectual şi uz de fals, pentru acelaşi obiectiv s-au încheiat două contracte cu acelaşi obiect principal al contractului.
-
„Lucrări de pavare trotuare în municipiul Rădăuţi”, contract în valoare de 304.170,16 lei – două contracte încheiate cu aceeaşi societate la interval de trei luni, cu acelaşi obiect al contractului.
-
Trei contracte identice privind vânzarea de plante pentru amenajare spaţii verzi, în sumă totală de 57.603,28 lei, fără a fi specificate cantităţile aferente fiecărui contract.
-
Obligaţii de plată angajate şi neachitate în sumă de de 160.867,75 lei, fără prevedere bugetară.
-
La implementarea Contractului nr. 7994/08.06.2010, ce a avut ca obiect: „Lucrări de întreținere și reparații la străzi și trotuare modernizate din municipiul Rădăuți”, judetul Suceava, pentru valoarea finală totală cu TVA de 2.323.592,00 lei şi Contractului nr. 8594/17.06.2010, ce a avut ca obiect: Amenajare drum ocolitor , varianta ocolitoare pentru zona Nord-Est, în municipiul Rădăuţi, județul Suceava, în valoare totală de 936.363,07 lei cu TVA, plus suplimentarea valorii lucrărilor cu suma de 320.866,16 lei conform Actului adiţional nr. 2 din data de 17.06.2010 la contractul nr. 8594/17.06.2010 nu a fost respectată legislaţia în vigoare.
-
La implementarea celor 10 contracte de execuţie a lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor din municipiul Rădăuţi, nu a fost respectată legislaţia în vigoare.
-
Primăria municipiului Rădăuţi a angajat plăţi în sumă de 76.448,48 lei din bugetul local, nerespectând legislaţia.
-
În derularea contractului de vânzare – cumpărare în valoare de 127.957,56 lei şi a unei note de comandă în valoare de 48.360 lei, Primăria municipiului Rădăuţi a fost angajată la o obligaţie de plată fără prevedere bugetară.
Conform comisiei de control, faptele de care este acuzat primarul Aurel Olărean „întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, emiterea de acte administrative sau de altă natură care servesc interese de grup sau clientelare; administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public şi privat al autorităţii publice; abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz de putere, deturnare de fonduri şi incorectitudine în luarea unei decizii la nivel public.”
Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice și Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Suceava au fost sesizate, urmând ca acestea să analizeze faptele descrise în raport şi să dispună în consecinţă.
Lasa un raspuns