A doua zi a Școlii de vară a TSD Suceava a strâns la Câmpulung Moldovenesc reprezentanți din Parlamentul României, respectiv pe deputatul Mihai Sturzu, senatorul Nicu Bereanu, senatorul Ovidiu Donțu, deputatul Gavril Mîrza, dar și persoane din administrația locală și județeană, printre care președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură și directorului executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Suceava, Mirela Adomnicăi. Alături de aceștia s-au aflat și 150 de tineri, din toate zonele judetului, pentru a afla care sunt provocările pentru următorul an electoral și ce relații ar trebui să aibă cu mass-media.

Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a încercat să răspundă la provocarea lansată prin sloganul taberei, „2013 – Liniștea dinaintea furtunii?!”, spunând că democrația în România nu e de foarte mulți ani și țara a  avut șansa sau neșansa unor guvernări care au făcut ceva pentru România.

„Până acum, coalițiile la guvernare nu au fost pozitive. Toată lumea credea că existau premise ca USL să nu aibă consistență și  nu va putea  guverna. Iată că încă de anul trecut s-a reinstalat liniștea politică. Simt că nimeni nu își va mai permite să facă prostiile pe care le-a făcut PDL la guvernare. Aroganța, deciziile luate în direct la TV și hotărârile cu impact grav la cetățeni. Am văzut că stabilitatea a început să se clădească. Chiar dacă suntem tributarii unei crize financiare externe, câștigul major cu USL este liniștea. Ne așteaptă un an cu două runde de alegeri. Să vedem ce transmitem la anul și ce teme abordăm ca bătălia politică să nu fie sterilă și să se facă prin ură. Vrem să dăm semnalul că suntem o țară europeană, a tinerilor, o țară social-liberală,” a declarat președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor.

După liderul PSD, a urmat la cuvânt primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură. Acesta a spus că  este o onoare ca Școala PSD să se țină la Câmpulung și le-a dorit tinerilor să se simtă bine.

Senatorul Colegiului 1, Neculai Bereanu, a precizat că e a treia oară când se organizează în acest colegiu senatorial Școala de vară a PSD.

„Am ținut să fie anul acesta la Câmpulung pentru că e un oraș drag mie, dar oricine trece pe aici se va îndrăgosti de zonă. Sper să putem ține următoarea școală chiar la pârtia de schi”, și-a încheiat senatorul Bereanu cuvântarea.

După senatorul Bereanu a fost rândul deputatului Gavril Mîrza să le adreseze un cuvânt tinerilor prezenți în sală. Acesta și-a început discursul spunând că acestă școală este meritul lui Cătălin Nechifor.

„Mă bucur să văd atâția tineri aici și că suntem colegi care gândim la fel și urmărim același scop, să slujim cetățeanul. Politica se face greu și a devenit o știință. Politica se face cu pasiune, dar nu cu patimă”, a declarat deputatul colegiului 3.

Acesta și-a continuat discursul, spunând că în Suceava politica se face cu agresivitate, iar „meritul” principal îl are  Gheorghe Flutur.

„Flutur a pus mitocănia pe post de politică și a învrăjbit oamenii. E anormal ce se întâmplă între Băsescu și restul care facem politică. Sunt sigur că peste timp, unii vor merge mai departe. Am exemple de oameni pe care i-am promovat”, și-a încheiat discursul fostul președinte al Consiliului Județean.

Tânărul deputat PSD Mihai Sturzu a spus că în lumea în care trăim nu există partener mai important decât presa, iar dacă există vreo luptă între politică și presă, întotdeauna va câștiga presa. Fost student la științele politice, acesta a explicat diferența dintre doctrina de stânga și cea de dreapta.

„La baza bazelor, stânga spune așa: toți oamenii sunt egali. Asta e premisa de bază. Asta spunem noi. Ce spune dreapta? Nu toți oamenii sunt egali. Și asta e corect. Și de aici înainte măsurile de stânga. Dacă se naște un copil undeva, e corect ca el să aibă acces la toate utilitățile? Este, și așa trebuie să fie. Când ai lăsat societatea la bază, oamenii fără bani, ia-ți adio de la ăla cu chioșc, cu distribuție, chiar și de la ăla cu Lamborghini. Asta a făcut Băsescu, a luat banii de la oamenii mulți și cu venituri puține. Avem șansa, pentru că oamenii care conduc acum țara au înțeles și au reîntregit salariile și pensiile”, a declarat președintele Tineretului Social Democrat.

În încheiere, el a declarat că puterea schimbării stă în curajul tinerilor care au crezut și luptat, iar în vara lui 2012, în trei zone în care nu credeau că vor câștiga PSD-ul, acesta a obținut rezultate formidabile. El a remarcat că datorită lor, în unele judeţe sau oraşe s-a produs schimbarea. Deputatul a dat exemplu pe Robert Negoiţă și Olguţa Vasilescu, care au câştigat funcţia de primar, dar cel mai mare succes l-a avut Cătălin Nechifor, la Suceava, unde a candidat împotriva lui Gheorghe Flutur și a câștigat.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.