Ieri, 23 octombrie, primarul Ion Lungu a anunțat că în şedinţa de la finele acestei luni, autorităţile locale sucevene vor opera ultimele rectificări bugetare pentru activitatea de investiţii din acest an.

Conform legii, acestea se mai pot face până pe data de 31 octombrie, iar suma cea mai mare acordată, de 1,5 milioane de lei, va merge înspre societatea comercială Termica, cu titlul de subvenţie, aşa cum a fost aprobată aceasta din urmă în anterioara şedinţă a deliberativului municipal.

“În funcţie de data la care va fi dată în funcţiune noua centrală, subvenţia pentru diferenţa la gigacalorie se va ridica la un total de 5 milioane de lei. Noi avem o poziţie bugetară, un sold neangajat la Primărie de 3,7 milioane de lei, iar cu cele 1,5 milioane de lei din rectificare, se va ajunge la circa 5,2 milioane de lei”, a declarat Lungu.

Și școlile vor primi bani în urma rectificării bugetare, iar suma disponibilă este de 315.000 de lei. Astfel, fonduri de 100.650 de lei vor ajunge la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”, 100.000 de lei la Colegiul Naţional “Petru Muşat”, iar 50.000 de lei vor avea destinaţia creşei şi cheltuielilor materiale.

“Sunt ultimele rectificări pe care le mai putem face la investiţii în acest an. Sper să fie aprobate în Consiliul Local, pentru a putea îndeplinită, în primul rând, condiţia pusă de administratorii judiciari de la Termica, pentru furnizarea căldurii şi apei calde”, a afirmat edilul sucevean.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.