Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că în urmă cu patru zile a fost sunat de un cadru medical de la Spitalul Municipal Rădăuți, care a cerut sprijin pentru unitatea sanitară. Concret, acesta a cerut măști chirugicale, mănuși, dezinfectanți, etc.

Victor Ponta a precizat că a făcut rost de 5000 de măști pe care le va trimite curând spre Rădăuți și le-a transmis cunocuților care au posibilități, să sprijine județul Suceava.

De asemenea, acesta a făcut apel și la președintele Consiliului Judean Suceava, Gheorghe Flutur, care care trebuie să susțină și alt fel de acțiuni.

„Dacă nu îi ajută baronii locali, haideți să îi ajutăm noi. Un gând bun pentru personalul medical din Suceava și sperăm că dumneavoastră veți face ceea ce nu au făcut cei care erau plătiți”, a transmis Victor Ponta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.