Într-o conferinţă de presă organizată astăzi, 16 ianuarie, la sediul primăriei municipiului Suceava, primarul Ion Lungu a anunţat că bugetul anului 2013 va fi semnificativ mai mic decât cel din 2012. Cu toate acestea, se pare că administraţia locală are planuri de investiţii.
Lungu a arătat care au fost bugetele primăriei Suceava atât în anul 2012, cât şi în anul 2011.
Cu toate că anul 2013 va fi mai sărac în ceea ce priveşte municipalitatea suceveană, primarul Lungu îi asigură pe locuitorii urbei că vor exista investiţii la nivelul municipiului. Există proiecte începute care au suferit amânări la termenul de finalizare. Se pare că anul 2013 va fi un an cu noroc pentru acestea, deoarece o parte din ele vor putea fi date spre folosinţă.
Pe lângă cele enumerate în materialul video, mai amintim şi de investiţia de la adăpostul de câini, reabilitarea Curţii Domneşti, branşarea locuinţelor din noul cartier Europa la utilităţile publice şi finalizarea centurii de ocolire a municipiului Suceava. Mai mult, se va crea o noua pistă de role pentru copii având în vedere că nu există nici un astfel de loc de relaxare pentru tinerii care practică acest sport.
Cu toate că bugetul e mai mic, iar investiţiile mai mari, există o altă problemă reală la nivelul administraţiei locale. Primarul Ion Lungu a anunţat că există un risc major pentru întreruperea furnizării apei calde şi a căldurii la scările de bloc unde datoriile către Termica sunt foarte mari.
Primarul a făcut un apel de disperare către suceveni să îşi plătească datoriile. Ieri, 15 ianuarie, a avut loc o întâlnire între administraţia locală şi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Suceava în care s-a discutat despre riscul major la care sunt expuşi sucevenii dacă nu îşi plătesc datoriile către Termica.
Prin participarea prefectului Florin Sinescu, Lungu speră ca sucevenii să constientizeze faptul că există posibilitatea ca furnizarea agentului termic să fie întreruptă dacă nu se vor face plăţi către Termica. Lungu a încheiat prin a face un apel de suflet, de disperare chiar către suceveni.
Încă o veste proastă pentru anul 2013 şi pentru suceveni este aceea a derulării licitaţiei pentru contractul de salubritate. Se pare că aceasta a fost amânată din nou. Asta pentru că birocraţia din România este expertă în aşa ceva. Conform primarului Ion Lungu, cel mai probabil, luna martie va fi luna în care se va desfăşura licitaţia.
Lungu a conchis explicând că ar fi câteva comentarii interesante pe acest subiect, însă preferă să se abţină.
Lasa un raspuns